Ideea creării unui muzeu în aer liber în ROMÂNIA, se înfiripă în anul 1867, când ALEXANDRU ODOBESCU, eminent om de cultură, a propus prezentarea, în cadrul Expoziției Universale de la PARIS, într-un pavilion special, a unor monumente de arhitectură populară românească. Mai târziu, savantul ALEXANDRU TZIGARA-SAMURCAS avea să aducă în Muzeul Etnografic, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială din BUCUREȘTI, înființat de el în 1906, a unor „gospodării autentice și complete din toate regiunile mai însemnate locuite de români”. Aceste inițiative au constituit premisele întemeierii celor dintâi muzee etnografice în aer liber din ROMÂNIA. Pentru organizarea viitorului muzeu, profesorul DIMITRIE GUSTI și colaboratorii săi, au acceptat propunerea primăriei BUCUREȘTIULUI de a-l organiza în Parcul Național Carol al II-lea (astăzi Parcul Regele Mihai), pe o suprafață de 4.500 m2, la marginea Lacului BĂNEASA, lucrările începând în luna martie 1936 și finalizate până în 10 mai. Construcțiile, selectate în timpul cercetărilor, au fost demontate și aduse la BUCUREȘTI, împreună cu 130 de meșteri constructori, în 56 de vagoane de tren. Deschiderea oficială a MUZEULUI SATULUI a avut loc la 10 mai 1936, în prezența regelui CAROL al II-lea, iar pentru public, cu o săptămână mai târziu, pe 17 mai 1936.