Pe drumuri de toamna. "Ceata timpurie in vai.Umezeala. Peste tot o umezeala neprietenoasa.La serviciu plecam pe intuneric.La ora 10 mai arde neonul in hale si birouri.Afara,in fata ferestrelor, naluceste eminenta cenusie -NOIEMBRIE-. Toamna cea colorata a urcat la munte, cu pasi marunti, ca acolo, sus,sa-si arda ultimile focuri aurii.Fericit este acela ce o poate urmari.7 zile calduroase de vara, pentru o singura zi, acum, acolo sus. A trecut timpul alaiurilor sgomotoase de turisti,care, peste munti si vai se indreptau spre cabana, au disparut, au disparut in ceata vailor si al oraselor. Fericit este acela ce acum se mai afla pe drumuri de munte, singur, sub cerul albastru punctat cu nori de foen.Pe ici pe colo,prin locurile insorite, mai infloreste cate o floare uitata de vara. Mai auzim cate un tril al vreunei stancute intarziate.Miroase a putregai si frunze moarte, a ceata si zapada.Cand vantul de toamna smulge frunzisul arborilor si-l invarteste dealungul strazilor, cand prima zapada persista pe pantele nordice, atunci este timpul sa ne luam ramas bun de la alpinism.Pentru alpinist acestea sunt cele mai frumoase zile ale anului. Sunt zile "daruite" de catre natura. Sunt zile in care retraim tumultul unei veri bogate in ascensiuni,traim ultima tura a anului. Acesata tura este si cea mai frumoasa.Totdeauna ultima tura este si cea mai frumoasa. Aceasta despartire lasa ca fericirea traita sa apara in toata dimensiunea ei, o lasa sa mai straluceasca inca odata, inainte de a dispare pentru totdeauna.Adio toamna. Adio alpinism. Adio pana la primavara". Articol publicat de subsemnatul in revisa Romania Pitoreasca.