Călător prin Sălaj
„Indiferent ce se întâmplă, o călătorie îți oferă întotdeauna o poveste de spus”, iar eu am încercat, în acest pps, să vă spun și eu o poveste, în versuri, despre frumusețea meleagurilor sălăjene vizitate cu ocazia întâlnirii emoționante a grupului nostru (o parte dintre autorii de pps, câți au putut veni), care a avut loc în acest an la o frumoasă pensiune numită „Colț de Rai”, în apropierea orașului Zalău din județul Sălaj, la invitația unor gazde extraordinar de amabile și primitoare, Pușa și Grigoraș, care ne-au ținut din surpriză în surpriză, făcându-ne întâlnirea de neuitat, fapt pentru care, cu recunoștință le mulțumesc! Sigur că să redai totul în versuri, anumite sentimente, emoții, trăiri speciale... este mai dificil, de aceea vă rog să-mi scuzați anumite stângăcii ce apar în text, în încercarea de a păstra ritmul și rima! Pe lângă faptul că noi, cei care am fost acolo, ne-am simțit fabulos de bine, am fost și foarte încântați de cele văzute, de aceea, sper să fi reușit să vă transmit și dvs. ideea că județul Sălaj este un ținut cu locuri fascinante, pline de legende, frumuseți naturale de vis și monumente istorice care merită a fi vizitate! Cu stimă și prețuire, Teodora Buiță
Comentarii (6)
Adrian TOIA
Chiar dacă vârsta și distanța nu-mi mai permit astfel de călătorii, am urmărit cu emoție pps-ul tău Teodora...
Doamne și Domni, colegi și prieteni de pe NICEPPS, alături de care împărtășesc pasiuni și bucurii comune pentru ce ne oferă autorii de pps-uri, s-au reunit din nou în tradiționala întâlnire periodică.
Felicitări tuturor !!
Cu sufletul său generos, Teodora ne-a invitat și pe noi, absenții din diferite motive, la această sărbătoare însuflețită de participanți credincioși valorilor prieteniei și frumuseților locurilor românești...
O prezentare inspirată a unor zile de poveste, care au fost odată ca niciodată...
Teodora Buiţă
Cu emoție ne-am întâlnit,
Am povestit, ne-am amuzat,
Iar pentru prietenii ce n-au venit,
Un pahar cu drag am închinat!
Sigur că printre prietenii la care ne-am gândit, care nu au putut veni, pentru care am închinat un pahar la întâlnirea grupului nostru pe meleagurile frumosului și pitorescului județ Sălaj, te numeri și tu, Adrian!
Mă bucur și îți mulțumesc că ți-ai făcut timp să vezi prezentarea mea, să o apreciezi și să-mi lași un mesaj cald și prietenesc, care m-a emoționat!
A ieșit cam mare pps-ul, inițial a fost și mai mare, iar de teamă să nu plictisească vizionarea lui, plus că în forma respectivă nu-l puteam trimite pe e-mail, am scos o mulțime de fotografii.
Din cauza pandemiei și restricțiilor impuse, abia după 3 ani am reușit să ne reîntâlnim, și cum ne era dor să ne revedem, bucuria și emoția întâlnirii a fost cu atât mai mare, iar gazdele noastre au fost extraordinare, ne-au întrecut cu mult așteptările și ne-au făcut întâlnirea de neuitat, plină de surprize frumoase, cu o organizare de excepție.
Așa cum am scris în mesajul de mai sus, meleagurile sălăjene sunt minunate, păcat că nu se bucură de prea mare promovare ca alte locuri, fiindcă au multe atracții turistice, frumuseți da basm, dar și locuri istorice care merită a fi văzute.
Cu stimă și prețuire,
Teodora Buiță
Helmut Guertler
In lexiconul-enciclopedie Dexonline am citit ce inseamna "Prietenia": Prietenia este un sentiment de simpatie, de stima, de respect, de atasament reciproc care leaga 2 sau mai multe persoane ; sau legatura care se stabileste intre persoane pe baza acestor sentimente.
O intalnire intre prieteni Nicelui pps, care a devenit traditie, anul acesta a avut loc la Salaj.
Datorita tie draga Teodora am luat si eu parte la aceasta intalnire si excursiile din inprejurimi. Pacat numai ca majoritatea persoanelor (majoritatea femei) nu-mi sunt cunoscute (nici ca persoana si nici ca nume). Doar pe tine si pe domnul Teodor Gorunesc v-am recunoscut.
Mi-a placut acest pps. Mi-a reamint de prietenii mei din Romania, atatia cati mai traiesc.
Prietenie, acest sentiment nobil imi lipseste aici in Germania
Aici, in a doua mea patrie nu am prieteni . Am avut unul dar si acesta a decedat prea devreme. Colegi de serviciu am avut multi dar nu prieteni.
Ma bucur ca mi-ai trzit din nou acest sentiment.
Transmite tuturora participantilor un calduros salut din "Batrana Germanie"
Cu stima,
Helmut
Teodor Gorunescu
Sarut mana stimata doamna prezentatoare !
Am parcurs diaporama cu emotia celui care a luat parte la acest evenimemt, caci fiecare imagine trezeste amintiri care vor ramane atat in hardul calculatorului, daca nu se va intampla o nasaramba care sa stearga totul, cat si in cel din cap, cat voi fi constient de cele intamplate...
Au fost momente care nu se puteau intampla , daca organizatorii nu ar fi fost atat de grijulii cu fiecare etapa, incat sa ne simtim cu adevarat rasfatati.
Ca sa fiu sincer pana la capat, am citit si comentariile celor care au vizionat diaporama inaintea mea, care au avut numai cuvinte de apreciere pentru aceasta intalnire. Le spun ca cele la care am participat sunt cele mai frumoase excursii din tara la care am luat parte pana acum. Si asta deoarece au fost organizate de oameni care pe langa faptul ca si-au dat silinta sa fie totul ca la carte, au avut si relatiile cu oameni deosebiti din zona respectiva, la care nu am fi avut acces in alte conditii.
Astfel incat imi iau curajul sa spun, daca va fi si cea de-a zecea intalnire, puteti sa va exprimati dorinta de a participa si voi pune eu o vorba buna, caci stiu pentru cine imi iau raspunderea.
Caci prezentare doamnei Teodora e minunata, dar sa o vedeti in realitate e de vis !
Cu prietenie,
T Gorunescu
Teodora Buiţă
Bună dimineața, Helmut!
Mulțumesc pentru acest mesaj frumos și sincer, încărcat de o anumită nostalgie! Da, noi românii suntem un popor cald și prietenos, așa am fost dintotdeauna!
Prietenia este cel mai frumos și mai nobil sentiment dintre toate și cred că ar fi tare tristă viața fără prieteni.
Cum bine știi, grupul nostru, al autorilor de pps, datorită acestui minunat site am ajuns să ne cunoaștem și să ne împrietenim, mai întâi virtual și apoi și personal.
Uniți de o pasiune comună, dragostea de artă, de tot ce e frumos, am ajuns să dorim să-i cunoaștem și în real pe cei care se ascundeau în spatele unor nume sau pseudonime cu care își semnau prezentările. Iar cea care a luat inițiativa de a ne aduna împreună, ca să ne cunoaștem personal, a fost Felicia Popescu, fapt pentru care îi suntem cu toții recunoscători. Altfel, nu știu dacă mai ajungeam să ne întâlnim vreodată, fiecare fiind dintr-un alt colț de țară...
Îmi amintesc că te-am invitat și pe tine cu d-na Edda, în anii anteriori, dar, din păcate, locuind în altă țară, v-a fost mai greu să ajungeți! Toți membrii grupului nostru sunt persoane amabile, vesele, iar gazdele noastre, s-au străduit, prin toate orașele vizitate până acum, să ne ducă prin locurile cele mai deosebite, frumoase, interesante, de aceea sunt convinsă că v-ați fi simțit excelent!
Mă bucur, Helmut, că ți-a plăcut pps-ul meu și că virtual ne-ai însoțit în excursiile făcute prin minunatul județ Sălaj! Eu m-am străduit să prezint pe scurt frumusețea meleagurilor vizitate, dar, așa cum spune și dl. Teodor Gorunescu, e cu totul altceva să vezi acele imagini de vis la fața locului. E greu de descris în cuvinte toate sentimentele și trăirile avute în fața minunățiilor văzute, cum a fost Cascada „Vălul Miresei”, „Grădina Zmeilor” sau Grădina Botanică de la Jibou, de unde nu ne mai venea să plecăm, îmbătați de parfum și culoare!
Cu stimă și prețuire,
Teodora Buiță
Teodora Buiţă
Bună dimineața, dl. Teodor!
Mulțumesc mult pentru minunatul dvs. comentariu! Ați scris așa de frumos, că nu prea mai am ce adăuga, fiindcă aceleași sentimente le nutresc și eu privind întâlnirile grupului nostru și amabilitatea și ospitalitatea gazdelor, care ne-au făcut să ne simțim ca într-o mare familie!
De fapt, fiecare membru al grupului este o persoană deosebită, și cum pe toți ne leagă aceeași pasiune comună, din dragoste pentru frumos, nu e de mirare că am ajuns buni prieteni, ba i-am atras și pe partenerii noștri de viață și chiar pe admiratori ai lucrărilor noastre, care, din dorința de a ne cunoaște, au participat și ei cu drag la întâlnirile noastre!
Cu stimă și prețuire,
Teodora Buiță