Dalbă floare - iubirea

Deşi în acest an a nins foarte puţin, pentru mine a fost suficient ca imaginea albului pur a fulgilor de nea, valsând peste oraş ca într-o poveste, să mă inspire să scriu o poezie... pe care am inclus-o în această prezentare. Subiectul? Bineînţeles unul romantic..., dedicat celui mai frumos şi înălţător sentiment – iubirea, care se află în fiecare dintre noi şi pe care nu trebuie decât să o lăsăm să iasă la suprafaţă, ca să ne simţim cu adevărat împliniţi. Creaţi am fost din iubire şi tot prin iubire ne desăvârşim. Doar prin ochii ei ne găsim liniştea, mângâierea ei magică ne face să ne simţim întregi, căldura ei binefăcătoare ne atinge sufletul, făcându-l să vibreze de fericire... Sper ca celor romantici, asemeni mie, să le placă noua mea prezentare! Cu drag, Teodora Buiţă

Vizualizari: 3600 in total, 1 pe zi
Descarcari: 601 in total, 0 pe zi