Din viata cabanelor
Cabanele sunt ca si oamenii. Unele tinere altele batrane, unele vesele altele sunt triste. Unele sunt des vizitate, altele mai putin. Unele usor accesibile, altele foarte greu, dar toate au o viata si o poveste personala. Viata lor in relatie cu timpul de azi este relativ scurta. Ele devin tot mai des inlocuite cu case de odihna hoteluri si restaurante la toate altitudinile. Cabane din tineretea mea devin tot mai putine iar nostalgia tot mai mare. Poate am reusit sa starnesc nostalgia si dorul unor prieteni de ai mei. Vizionalizare placuta
Comentarii (4)
Teodor Gorunescu
Olariuuuu ! Olariuuuuu !
Nu ma aude nimeni de la cabana vecina ?
Doamne, am vazut aici atatea cabane cate nu am vazut in realitate in viata mea ! Mai ales ca sunt dintr-o regiune din care nu am vazut niciuna.
Ca se inlocuiesc cabanele cu hoteluri ? Se trece de la romantism la consumerism, cum e tendinta generala. Subsciu la nostalgia si supararea vechilor montaniarzi, dar ma mai gandesc, fiind mai matur putin, ca inca nu am auzit pe nimeni ca s-a plans prea tare cand s-a trecut de la opinci la adidasi. Si de la cioareci la blugi rupti !!!
Asta ca sa mai atenuez putin supararea...
Mi-a placut sa umblu hai-hui pe crestele muntilor si cred ca sunt mai multe imagini de pus in rama in aceasta diaporama.
Cu prietenie,
T Gorunescu
Teodora Buiţă
Mulțumesc, Helmut, pentru superba plimbare virtuală în locuri cu totul deosebite, pentru mine, care, așa cum ți-am mai mărturisit, nu am fost în această zonă!
Am admirat, cu încântare, mai multe cabane care ofereau turiștilor priveliști spectaculoase, de la geamul cărora sau chiar de pe terase, se puteau zări munții.
De fapt, nu doar priveliștile superbe oferite privirilor din interiorul cabanelor, precum și curățenia acestora, ci și pășunile verzi, potecile pitorești, priveliștea munților maiestuoși, marcajele impecabile, curățenia de pe trasee, lacurile de azur cu cerul oglindit în ele..., toate contribuie să te facă să dorești să vii și să revii în aceste locuri minunate.
Referitor la fotografiile frumoase din prezentare, pentru care te felicit, cred că la răsărit și la apus de soare este cea mai bună lumină pentru fotografiat în munți.
Încerc să-mi imaginez ce plăcere este, după o zi obositoare de urcat pe potecile montane, să stai liniștit pe terasa unei cabane, în aerul curat și proaspăt de munte, cu o ceașcă aburindă în față și să admiri un apus romantic de soare, făcând fotografii!
Cu stimă,
Teodora Buiță
Helmut Guertler
O zi buna Teodore !
N-am stiut ca stii sa "Jodler-esti" ma uimesti.
Cabanele cu priciuri in loc paturi devin din ce in ce mai putine si se afla in locuri greu accesibile unde se renunta la confort dar se castiga la numarul de inoptari. Si este bine asa !
Macar acolo sus, alpinistii (turistii) adevarati sa aibe atmosfera adecvata muntelui. In rest, cabanele s-au transformat in hoteluri-restaurant, unde ti se indeplineste aproape toate dorintele.
N-am nimic impotriva - or cum vremea noastra s-a cam terminat.
Servus , Helmut
Helmut Guertler
Hallo Teodora,
Intradevar cabanele, fara a exagera, sunt asa cum le-am prezentat in fotografie, Curate, ordonate. Nu se intra in camere incaltat !!! Daca nu este restaurant atunci nici in sala de mese !!!
La ora 22 este stingerea. Fara exceptie !
Despre fotografie. Or ce fotograf adevarat stie : Nu se fotografiaza, decat in cazuri speciale, niciodata la orele pranzului.
Acum or cine are un smartfon (handy) se considera fotograf !!!!
Selfy, selfy si iarasi selfy. Eu si fantana, eu si bradul, eu si masina, eu si cainele, eu si......etc etc. fotografii, fotografii.
Cand am inceput eu, acum cca 70 ani, se mai fotografia pe placa de sticla, apoi rolfilm totul analog. Un fotograf era intradevar un FOTOGRAF.
Teodora, mi-as dori extrem de mult sa ai ocazia sa traiesti, cel putin pentru cateva clipe, un apus de soare ca acel din fotografie. Multumesc pentru frumoasele randuri.
Cu drag Edda si Helmut