Hristos a înviat! Paştele este cea mai veche şi cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul făcut în numele iubirii, de Domnul Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi. Indiferent cum este serbată sau câte tentative de denigrare a celei mai importante sărbători a creştinilor au existat, Iisus Hristos a izbutit cea mai strălucită biruinţă ce nu i-a putut fi luată, iar comemorarea acestei Învieri rămâne de milenii una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii. Este momentul să ne reamintim că Iisus, când a fost răstignit, El s-a sacrificat pentru noi, muritorii, ca să trăim în pace, înţelegere şi credinţă, să învăţăm să avem răbdare, să iertăm şi să iubim, să devenim mai buni! Tocmai de aceea vă doresc şi eu ca Învierea Domnului să vă umple sufletul de lumină şi împăcare, ochii de lacrimile bucuriei şi speranţei, mintea de gânduri senine şi nobile şi inima de iubire şi iertare! Să vă ajute să vă regăsiţi sufletul dumnezeiesc, să descoperiţi calea spre fericire, iar lumina Binelui să vă ocrotească viaţa, la fel şi tuturor celor dragi! Mulţumesc, dl. Alin, pentru urări şi tot frumosul împărtăşit cu această prezentare! Cu stimă, Teodora Buiţă
Doamna Teodora Buita,va multumesc pentru urarile frumoase pe care mi le-ati facut si pentru tot ce ati scris despre una din cele doua mari sarbatori ale noastre ! Va intorc si eu urarile de bine si de fericire,sa ramaneti mereu o romantica si sa aveti multumire sufleteasca ! Sarbatorile au trecut,o sa va doresc o primavara frumoasa,cu zile senine si realizari pentru intreaga familie! Alin.
Pentru putea adauga comentarii trebuie sa te autentifici.
Lumea noastra
Avem peste 30300 prezentari PowerPoint (format pps, pptx sau ppt, ppsx) primite de la 1081 de persoane. Prezentarile sunt grupate in 29 de categorii.
Comentarii (8)
Angelica1
Mi-au placut toate Alin ... au fost gustoase ... iar frumoase ... foc...
numai bine ,Angelica.
Gabriela Maria
Foarte frumoase toate ! O adevarata arta !
Paste fericit !
viorica dea
Foarte frumos felicitări și numai bine vă doresc și multe realizări frumoase
Teodora Buiţă
Hristos a înviat!
Paştele este cea mai veche şi cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul făcut în numele iubirii, de Domnul Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi.
Indiferent cum este serbată sau câte tentative de denigrare a celei mai importante sărbători a creştinilor au existat, Iisus Hristos a izbutit cea mai strălucită biruinţă ce nu i-a putut fi luată, iar comemorarea acestei Învieri rămâne de milenii una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii.
Este momentul să ne reamintim că Iisus, când a fost răstignit, El s-a sacrificat pentru noi, muritorii, ca să trăim în pace, înţelegere şi credinţă, să învăţăm să avem răbdare, să iertăm şi să iubim, să devenim mai buni!
Tocmai de aceea vă doresc şi eu ca Învierea Domnului să vă umple sufletul de lumină şi împăcare, ochii de lacrimile bucuriei şi speranţei, mintea de gânduri senine şi nobile şi inima de iubire şi iertare! Să vă ajute să vă regăsiţi sufletul dumnezeiesc, să descoperiţi calea spre fericire, iar lumina Binelui să vă ocrotească viaţa, la fel şi tuturor celor dragi!
Mulţumesc, dl. Alin, pentru urări şi tot frumosul împărtăşit cu această prezentare!
Cu stimă,
Teodora Buiţă
atics
Atentie,Angelica ! Unele sunt din lemn,asa ca...nu pot fi chiar gustoase ! :))
atics
Multumesc,doamna Gabriela Maria ! O primavara frumoasa,va doresc !
atics
Multumesc,doamna Viorica Dea ! La fel si dumneavoastra !
O primavara frumoasa !
atics
Doamna Teodora Buita,va multumesc pentru urarile frumoase pe care mi le-ati facut si pentru tot ce ati scris despre una din cele doua mari sarbatori ale noastre !
Va intorc si eu urarile de bine si de fericire,sa ramaneti mereu o romantica si sa aveti multumire sufleteasca !
Sarbatorile au trecut,o sa va doresc o primavara frumoasa,cu zile senine si realizari pentru intreaga familie!
Alin.