Acestui realizator de acuarele nu-i lipseşte deloc talentul şi un profesionalim aparte, dar şi plăcerea de a prezenta frumuseţile Timişoarei şi în mod deosebit zona centrală a oraşului, Piaţa Unirii şi Piaţa Traian. Parcă acest minunat OM, ar dori să ne puncteze principalele trasee şi locuri în care Revoluţia din 1989 s-a făcut mai mult simţită, dar într-o manieră specifică talentului său! FELICITĂRI pictorului dar şi realizatorului acestui frumos PPS care a intuit şi a reuşit să ne prezinte Timişoara aşa cum este ea, cu spiritul ei civic şi revoluţionar foarte dezvoltat şi în măsură să implementeze noul model de democraţie specific vestului! BRAVO şi LA MAI MULTE asemenea PPS-uri!!!
Felicitari pentru prezentarea. bazata pe niste acuarele facute cu mult drag fata de acest oras cu o vechime, atestata documentar, de peste 700 de ani. In acest oras am trait peste 60 de ani intr-o armonie perfecta cu copii, apoi adolescenti, apoi studenti, apoi colegi si prieteni de etnii si confesiuni religioase diferite in cea mai frumoasa armonie. Spirirtul tolerantei interetnice si interconfesionale, chiar interrasiale a dominat acest oras intotdeauna, spiritul pe care UE vrea sa-l propage ca fiindu-i propriu, a existat in acest oras din cele mai vechi timpuri. Timisora a fost mereu un oras cosmopolit, civilizat, deschis spre nou.
Mai jos enumer cateva motive de mandrie pentru timisoreni:
TIMISORENI - AVETI CU CE SA VA MANDRITI !
"cateva" premiere ale capitalei Banatului:
1718 prima fabrica de bere din Romania 1728 incepe canalizarea Begai, primul canal navigabil din Romania 1745 se construieste spitalul municipal, primul din Romania (cu 24 de ani inaintea Vienei si cu 34 de ani inaintea Budapestei) 1760 primul oras al monarhiei cu strazile iluminate cu lampi 1771 este editat primul ziar din Romania si totodata primul ziar german din sud-estul Europei: "Temeswarer Nachrichten" 1815 se deschide publicului biblioteca lui Josef Klapka, prima biblioteca publica de imprumut din Imperiul Habsburgic, din Regatul Ungariei si din Romania 1854 primul serviciu telegrafic din Romania 1855 primul oras al monarhiei habsburgice cu strazile iluminate cu gaz 1869 circula primul tramvai tras de cai de pe teritoriul Romaniei 1869 primele curse de pasageri pe canalul Bega, Timisoara fiind primul oras din Romania care a utilizat acest mijloc de transport in comun 1879 prima retea de telefonie din Romania (52 de abonati) 1884 primul oras din Europa cu strazile iluminate electric, cu 731 de lampi 1886 prima statie de salvare din Ungaria si Romania 1895 prima strada asfaltata din Romania 1897 primele proiectii cinematogr
Pentru putea adauga comentarii trebuie sa te autentifici.
Lumea noastra
Avem peste 30300 prezentari PowerPoint (format pps, pptx sau ppt, ppsx) primite de la 1081 de persoane. Prezentarile sunt grupate in 29 de categorii.
Comentarii (3)
Delia Marc
Superbe acuarele si clipul reusit arata dragostea fata de Timisoara si bineinteles fata de pictura!
Gheorghe Suciu / Ghita / Ghita, Arad
Acestui realizator de acuarele nu-i lipseşte deloc talentul şi un profesionalim aparte, dar şi plăcerea de a prezenta frumuseţile Timişoarei şi în mod deosebit zona centrală a oraşului, Piaţa Unirii şi Piaţa Traian. Parcă acest minunat OM, ar dori să ne puncteze principalele trasee şi locuri în care Revoluţia din 1989 s-a făcut mai mult simţită, dar într-o manieră specifică talentului său! FELICITĂRI pictorului dar şi realizatorului acestui frumos PPS care a intuit şi a reuşit să ne prezinte Timişoara aşa cum este ea, cu spiritul ei civic şi revoluţionar foarte dezvoltat şi în măsură să implementeze noul model de democraţie specific vestului! BRAVO şi LA MAI MULTE asemenea PPS-uri!!!
Lorelei / Loerlei / Loreli / Lorelei Teodoreanu
Felicitari pentru prezentarea. bazata pe niste acuarele facute cu mult drag fata de acest oras cu o vechime, atestata documentar, de peste 700 de ani.
In acest oras am trait peste 60 de ani intr-o armonie perfecta cu copii, apoi adolescenti, apoi studenti, apoi colegi si prieteni de etnii si confesiuni religioase diferite in cea mai frumoasa armonie.
Spirirtul tolerantei interetnice si interconfesionale, chiar interrasiale a dominat acest oras intotdeauna, spiritul pe care UE vrea sa-l propage ca fiindu-i propriu, a existat in acest oras din cele mai vechi timpuri. Timisora a fost mereu un oras cosmopolit, civilizat, deschis spre nou.
Mai jos enumer cateva motive de mandrie pentru timisoreni:
TIMISORENI - AVETI CU CE SA VA MANDRITI !
"cateva" premiere ale capitalei Banatului:
1718 prima fabrica de bere din Romania
1728 incepe canalizarea Begai, primul canal navigabil din Romania
1745 se construieste spitalul municipal, primul din Romania (cu 24 de ani inaintea Vienei si cu 34 de ani inaintea Budapestei)
1760 primul oras al monarhiei cu strazile iluminate cu lampi
1771 este editat primul ziar din Romania si totodata primul ziar german din sud-estul Europei: "Temeswarer Nachrichten"
1815 se deschide publicului biblioteca lui Josef Klapka, prima biblioteca publica de imprumut din Imperiul Habsburgic, din Regatul Ungariei si din Romania
1854 primul serviciu telegrafic din Romania
1855 primul oras al monarhiei habsburgice cu strazile iluminate cu gaz
1869 circula primul tramvai tras de cai de pe teritoriul Romaniei
1869 primele curse de pasageri pe canalul Bega, Timisoara fiind primul oras din Romania care a utilizat acest mijloc de transport in comun
1879 prima retea de telefonie din Romania (52 de abonati)
1884 primul oras din Europa cu strazile iluminate electric, cu 731 de lampi
1886 prima statie de salvare din Ungaria si Romania
1895 prima strada asfaltata din Romania
1897 primele proiectii cinematogr