Cumințenia Pământului, simbolizează un moment de schimbare de paradigmă în creația lui Brâncuși. Este un moment singular în opera lui reprezentând o ruptură de creațiile anterioare. A fost asociată de unii cercetători cu statuetele de cult din trecutul îndepărtat al civilizației umane, interpretată de multe ori ca o zeitate stranie, fie venită din mitologia românească, fie semănând cu zeităţile prememfitice din Egipt, cu figurile asiriene, cu unele chipuri din lumea indică, cu anticele figuri mikeniene, cu idolii din Cyclade, cu unele chipuri din arta precolumbiană şi neagră, cu o pictură a lui Gauguin, șau cu Gânditorul de la Hamangia, De la ea se pot revendica o sumedenie de tipuri umane şi idoli, ca de la o făptură arhetipală. Opera a avut parte – cu unele excepții - de critici în primii ani de la expunerea ei. Când „Cuminţenia Pământului" a fost expusă în 1910, a generat un scandal. lucrarea fiind prost primită. „O momâie cioplită-n piatră”, „O sperietoare de vrăbii”... Era ceva prea nou, oamenii nu știau cum să se raporteze la ea, nu știau ce să-nțeleagă din ea Un poet român, Arghezi, a îndrăznit s-o compare cu Sfinxul. “Cuminţenia Pământului nu e întrecută decât în proporţii şi durată de portretul fratelui mai bătrân, Sfinxul”. Un medic, tot român, a decretat că este vorba de „o idioată mongoloidă“. Între aceste caracterizări se pot înscrie orice posibile interpretări ale „Cuminţeniei Pământului”.