Bătrânețea Bătrânețea este văzută de cele mai multe persoane ca fiind doar o colecționară de boli și suferințe. Ea adună și astfel de lucruri, dar nu se rezumă doar la ele. Pentru unii bătrânețea stă într-o veșnică nemulțumire - că nu sunt tratați cum trebuie, că familia nu le acordă suficient timp…, dar pentru alții bătrânețea înseamnă liniște, retragere în ei însuși, o preocupare mai intensă pentru "a fi” și nu pentru "a face”. Sunt persoane care nici după trecerea multor ani, nu văd dincolo de biologic, nu simt nevoia să se împlinească spiritual. Acestor persoane le este greu să își asume suferințele și neputințele vieții și ajung cu ușurință la disperare. Dimpotrivă, bătrânul care stă de vorbă cu Dumnezeu, le primește pe toate cu bucurie. Este curat în privire și în gesturi. Este și înțelept tot timpul. Poate că nu-i întâmplător că termenul „călugăr” vine din grecescul kalos - frumos, bun și gheron - bătrân, de vreme ce bătrânul este chipul omului ca plinitate. Cine se apropie de astfel de persoane simte cu ușurința o plăcută senzație de căldură, mângâiere și o putere binefăcătoare. Acești oameni au adunat atât de multe lucruri în ei, încât orice gest de care dau dovadă este semnul bunului simț, al rânduirii și al frumosului. Noi ne-am obișnuit că atunci când vorbim de bătrânețe să luăm în discuție rezistența redusă a organismului: inima începe să bată cu o forța tot mai slabă, plămânii se fibrozează, puterea de gândire scade.., dar se pierde din vedere că bătrânețea este și o stare de spirit. S