Pablo Neruda - Poemul XX-v2
4 aprecieri
Pentru a aprecia si/sau adauga la favorite prezentarea, trebuie sa fii autentificat.
Cunoscutul Poem XX de Pablo Neruda face parte din volumul „Douăzeci de poeme de dragoste şi un cântec de disperare”.Pentru ca mi-a plăcut poemul am realizat acest PPS in doua variante – prima a fost postata pe NICEPPS, pe a doua o vedeţi si o ascultaţi recitata in limba spaniola, cu sonorităţile specifice textului original...“Puedo escribirlos versos más tristes esta noche. Yo la quise, y a veces ella también me quiso”Pe care dintre cele doua variante le preferati ?
Vizualizari: 1924 in total, 0 pe zi
Descarcari: 120 in total, 0 pe zi
Comentarii (6)
Pop Ion
Superb!
Adrian TOIA
Multumesc Pop Ion, inteleg ca ne plac la amandoi astfel de poeme...
Teodora Buiţă
Venerat pentru extraordinara poezie pe care a scris-o, laureat în 1971 al Premiului Nobel, considerat de scriitorul Gabriel García Márquez drept „cel mai mare poet al secolului XX”, chilianul Pablo Neruda (1904 – 1973) rămâne un scriitor de vocaţie şi un creator veritabil, a cărui artă a influenţat în mare măsură literatura de limbă spaniolă (și nu numai!) din ultima jumătate de veac.
Volumul „Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare”, scris la vârsta de 19 ani și publicat în 1924, este cel care îi aduce poetului consacrarea naţională şi internaţională. Tema majoră, așa cum o spune și titlul, este iubirea, iar inventivitatea scriitorului e uluitoare, el reuşind să dea o dimensiune cosmică şi o intensitate de-a dreptul mistică, rareori atinse în lirica universală.
Semnul distinctiv al acestui volum este prezenţa constantă în versurile care îl compun a unui contrast puternic între comunicarea mult dorită, pe de o parte, şi o speranţă (o aşteptare) care se vede mereu frustrată, pe de alta.
La 19 ani, vârsta trăirilor pline de pasiune, ne imaginăm alături de persoana iubită pentru toată viaţa, avem impresia că posibilităţile noastre sunt nelimitate, tumultul de sentimente şi speranţele pe care ni le creăm fac iubirea intensă... Și totuși, în „Poemul XX”, sentimentul de singurătate este cel ce domină întreaga poezie. Însă, la Pablo Neruda nu avem de-a face cu o singurătate horaţiană, senină şi detaşată, situaţie ideală pentru a contempla curgerea timpului şi adevărurile eterne, ci cu un mare însingurat, privind cu tristețe cerul, în „noaptea înstelată”, cu gândul la iubita pierdută.
Nu lipseşte sugestia că anterior, lucrurile stătuseră altfel, iar starea de plenitudine fusese atinsă şi trăită până la capăt: „În nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe. / Am sărutat-o de atâtea ori sub cerul nesfârşit.”
Fără să precizeze vreodată ce anume a determinat pierderea sau ce a provocat ruptura, poetul insistă pe efectele acestora, sentimentul dominant fiind mai ales acela al căderii în adâncurile din care nu mai există cale de întoarcere. „E-atât de scurtă iubirea”, spune cu tristețe poetul.
Pentru a surprinde şi a exprima în cel mai adecvat mod sentimentele trăite, poetul recurge la semnificaţiile umbrei care premerge noaptea: „Pot scrie versurile cele mai triste-n noaptea asta“. Doar noaptea mai face posibilă acea unitate a fiinţei – expresie a unităţii pierdute a cuplului – care mijloceşte cântecul şi versul. Amurgul e ceasul posibilei întâlniri şi al mult doritei consumări a iubirii, iar noaptea devine momentul în care experienţa erotică de-acum pierdută, trebuie cântată şi păstrată astfel într-un prezent etern, fie el şi al rememorării.
Iubita, cu toate atributele sale, cu amintirile pe care le-a lăsat în urma sa, devine, deci, catalizatorul experienţei poetice, iar actul rememorării, unica posibilitate pentru ca poemul să ia fiinţă, iar poetul, să devină creatorul, demiurgul.
„Poemul XX” este una din poeziile dragi mie, iar tu, cu versurile recitate în spaniolă și imaginile sugestive, cu care ai îmbrăcat-o, ai făcut-o și mai specială! Felicitări, Adrian, și mulțumiri pentru emoția transmisă, pentru frumosul cu care ne atingi sufletul!
Cu stimă,
Teodora Buiță
Adrian TOIA
Sunt foarte bucuros sa descopăr ca acest minunat poem al lui Neruda iti este drag si tie, Teodora Buita, iar încercarea mea de a folosi si incantaţiile specifice limbii spaniole pentru ilustrarea ei, se bucura si de aprecierea ta.
Iubirea la vârsta celor 19 ani cat avea poetul când l-a scris poate fi aşa cum o descrii tu, o poeta a iubirii, in comentariul inspirat la acest pps al meu, dar poate avea si meandrele ei, cu îndoielile, frustrările, renunţările, tristeţile si regretele mărturisite de poet. De aici „sentimentul de singurătate” remarcat de tine, care mie mi s-a parut sfasietor, desi este exprimat in cuvinte atat de obisnuite „Ea m-a iubit, şi câteodată şi eu am iubit-o. N-o mai iubesc, e-adevărat, dar cât am iubit-o. N-o mai iubesc, e-adevărat, dar poate-o mai iubesc. E-atât de scurtă iubirea, şi atât de lungă uitarea.”
Angelica1
E-atat de scurta iubirea,
si atat de lunga uitarea.
Le prefer pe amandoua ,sunt superbe !!!
Numai bine si idei pentru viitorul pps.,Angelica.
Adrian TOIA
Multumesc prentru aprecieri, Angelica1, sunt atatea poezii frumoase pe care le descoperim...Si uneori gasim ideile si imaginile potrivite pentru a le prezenta intr-un pps...