Pasteluri pentru zile cenusii.
Pasteluri din toamna.- Iarna este o schita, primavara o acuarela, vara o pictura in ulei, iar toamna un mozaic din toate - a spus Stanley Horowitz, iar Friedrich Nietzsche -Toamna este mai mult un anotimp al sufletului decat al naturii - Cata dreptate au amandoi.
Comentarii (4)
Karel Hofmann
Hallo Helmut, vielen Dank für die schönen Bilder und viel Gesundheit wünsche ich dir. Karel ????
Teodora Buiţă
Deși de multe ori ne minunăm, când ne aflăm în faţa unor clădiri maiestuoase, construite de oameni, totuși, nimic nu se compară cu „creaţiile” Mamei Natură, mai ales toamna, în cel mai romantic și pastelat anotimp al anului!
Mirosul aerului tomnatic pe cărările de munte, cu foșnetul de frunze multicolore sub pașii călătorului, mângâiat de razele blânde de soare, toate acestea sunt de neegalat! O pace și o liniște plăcută cuprinde sufletul, în timp ce stând pe o bancă, privirile sunt captivate de frumusețea ireală a pădurii și muntelui răsfrânte în oglinda unui lac de o limpezime tulburătoare, așa cum am văzut o fotografie care m-a încântat mult, cu d-na Edda.
„Orice comunicare cu natura luminează cumva omul,”, spune Roerich și așa cred și eu.
Pe mine m-au făcut să mă simt bine imaginile superbe de toamnă, doar privindu-le în acest frumos pps, pentru care, îți mulțumesc, Helmut, și te felicit!
Cu stimă,
Teodora
Helmut Guertler
Hallo Karel, schön dass ich etwas von Dir höre.
Jch habe mich nach der Corona erholt. Jetzt ist mein Frau an der Reihe.
Sie hat sich den Oberschenkelknochen gebrochen (schon Operiert), und das nicht auf dem Berg, sonder in der Kirche wo wir bei beerdigung eines Freundes waren.
So ist es mein Freund, pass gut auf Dich auf.
Helmut
Helmut Guertler
Mereu gasesti cuvinte potrivite. Esti de o sensibilitate deosebita Teodora. eu savurez natura, indiferent de anotimp, cu toate simturile mele dar nu pot sa ma manifestez asa cum o faci Tu. Incerc prin fotografie sa inlocuiesc aceasta. Natura miroase, Natura se aude, Natura se vede, Natura se simte, dar trebue sa iubesti Natura.
Natura te iubeste si ea daca o iubesti tu.
Am avut norocul (si-l mai am inca) sa am alaturi un insotitor si prieten deosebi. Acum , dupa accident, trebue sa o lasam mai domol.
Natura o putem savura si in gradina.
Multumesc Teodora pentru randurile tale deosebite
Edda iti multumeste si ea pentru cuvintele incurajatoare.
Cu stima,
Servus Edda si Helmut