TOAMNA

Ca în fiecare an, iată că din nou, toamna, marea doamnă, a revenit la noi, dulce şi misterioasă, punând stăpânire pe tot ce-i iese în cale, inclusiv pe viaţa şi sufletul nostru. Cu mişcări de aripi moi, frunzele ruginii, împinse de vântul sur, timide, i se aştern în cale, ca un covor al iubirii, iar ea zambeşte cu zeci de culori pastelate sau plânge cu lacrimi de ploaie şi stropi de tină… Şi tot ca în fiecare an, prezenţa ei, de culoare şi lumină, de bucurie şi tristeţe, cu parfum de fructe şi flori, mă fascinează şi mă tulbură profund, creându-mi o stare aparte... Azi a năvălit impetuoasă peste mine, mi-a bătut gingaş în geam, m-a luat de mână şi m-a dus la plimbare pe aleile ei parfumate, cu soarele mangâindu-mi corpul şi cu vântul jucăuş, fluturându-mi pletele ca pe un vartej... Apoi, cu tandreţe, mi-a scotocit în suflet, mi l-a acoperit cu tot ce înseamnă romantism, poezie şi visare şi mi-a scos la lumină amintiri dragi, făcându-mă vulnerabilă şi creându-mi acea stare aparte, pe care o simt mereu, la venirea ei... Şi fiindcă pentru mine e un anotimp cu totul şi cu totul special (cum cred că şi pentru mulţi care vor citi acest mesaj), care mă rascoleşte profund, nu m-am putut abţine să nu-i dedic acestei tulburătoare doamne, o prezentare, dorindu-vă totodată, tuturor, să aveţi parte de o toamnă cât mai romantică şi mai frumoasă! Cu mult drag, Teodora Buiţă P.S. Totodată, sper că dl. Alex, deşi ştiu ca are încă multe prezentări la verif

Vizualizari: 27968 in total, 5 pe zi
Descarcari: 1723 in total, 0 pe zi