Eu am citit pe fetele lor implinirea sufleteasca si bunatatea,care nu survin in urma bunastarii materiale.Cred ca nu li s-a asigurat confortul de catre autoritatea statului.Acolo fiecare isi cunoaste aportul la asigurarea armoniei,fiecare face ceva.Este mare lucru sa imprimi in constiinta unui copil responsabilitatea si sa mentii ordinea intr-o familie numeroasa.
O familie fericita. Sunt de admirat acesti parinti pt responsabilitatile ce si le asuma zilnic. Grijile sunt mari,dar si satisfactia si distractia sunt pe masura.
cel mai greu imi este sa explic copiilor mei cum pe mine nu ma mai iubeste tatal lor si pe ei ii iubeste. m-a durut sa-l aud pe baietelul meu cel mare{8 ani} sugerindu-mi sa-mi gasesc un sot,ca sa aiba si el tata. uneori ne cuprinde pe noi,grozavii adulti,o neputinta de a tolera realitatea cruda,facind din noi victime ale propriilor dezamagiri. dar ,de undeva din adincul sufletului,rasare o ramasita de optimism,un avint neasteptat.
ma bucur sa vad ca nu m-ai uitat. ma intristeaza insa faptul ca sesizez tristete si dezamagire profunda in urma ultimelor experiente. m-a chinuit multa vreme dupa divort imposibilitatea de a intelege ce anume a determinat rasturnarea de situatie.cum am experimentat la inceput intensitatea si frumusetea celor mai nobile sentimente,apoi ,dupa aparitia copiilor in casnicia noastra,s-a creat o prapastie intre noi si m-am ales cu dispretul si instrainarea celui pe care il consideram jumatatea mea. unora,familia le pricinuieste privarea de libertate,detentia,iresponsabilitatea fiindu-le batatorita in constiinta lor.
nu se pune in discutie nici un deranj. flom este un pseudonim feminin al numelui meu. sa nu ai pretentia sa primesti raspuns la toate in viata. m-am luptat mult timp cu deceptiile mele si am inteles ca singurul lucru ce conteaza este sA ai constiinta impacata ca ai oferit tot ce puteai oferi mai bun. vei constata in timp ca nu poti face abstractie de sentimentele fata de tatal copilului tau,chiar daca acum detesti comportamentul lui.acum iei decizia sa nu te mai intereseze persoana lui,dar peste citva timp,privind la copilul vostru,vei realiza ca nu poti face o ruptura definitiva,nu-l poti scoate din sufletul tau,pretinzind ca nu te leaga nimic de el. este o stare groaznica,dar si penibila. eu am trecut pe aici. ratiunea iti spune ca nu merita nici o consideratie si inima iti spune ca nu poti face o ruptura categorica. incearca sa ramai cu piciorele pe pamant si sa ai un psihic bun.
si eu am trecut printr-un divort acum 5 ani si am doi baieti de 8 si 6 ani.este cumplit sa realizezi cum cum investitia sentimentala si morala,dar nu numai, sunt pangarite de cruzimea si rautatea omului de linga tine. numai Dumnezeu mi-a furnizat tarie si putere sa merg mai departe si sa lupt pt copiii mei. intr-adevar oamenii sunt cei mai desavarsiti actori si putini sunt cei ce pot darui cu sinceritate si puritate,un fel de ingeri umani pe pamant. nu trebuie sa regreti ca ai investit ce a fost mai frumos in casnicia ta. este o vorba:fiecare da ce are. ca a meritat sau nu,nu mai conteaza,ai ramas cu singura concretizare a investitiei tale-copilul tau. ofera-i ce ai mai bun si asigura-i o copilarie frumoasa. este greu,dar nu imposibil.fetita ta merita toata atentia si iubirea ta.
antrenant dialog! insa adesea uitam ca este mai ferice sa daruiesti decat sa primesti,chiar si de la partenerul de viata. indiferent de raportarea la realitate, vreau sa cred ca exista totusi cupluri care impartasesc dragostea jertfitoare si respect reciproc.altfel,la ce folos se mai unesc oamenii?am si eu deceptiile mele,dar am incredintarea ca fiecare avem un suflet-pereche pus deoparte. haideti sa fim increzatori,sa ne autoeducam si sa exploram partea frumoasa a existentei noastre.