„Indiferent ce se întâmplă, o călătorie îți oferă întotdeauna o poveste de spus”, iar eu am încercat, în acest pps, să vă spun și eu o poveste, în versuri, despre frumusețea meleagurilor sălăjene vizitate cu ocazia întâlnirii emoționante a grupului nostru (o parte dintre autorii de pps, câți au putut veni), care a avut loc în acest an la o frumoasă pensiune numită „Colț de Rai”, în apropierea orașului Zalău din județul Sălaj, la invitația unor gazde extraordinar de amabile și primitoare, Pușa și Grigoraș, care ne-au ținut din surpriză în surpriză, făcându-ne întâlnirea de neuitat, fapt pentru care, cu recunoștință le mulțumesc! Sigur că să redai totul în versuri, anumite sentimente, emoții, trăiri speciale... este mai dificil, de aceea vă rog să-mi scuzați anumite stângăcii ce apar în text, în încercarea de a păstra ritmul și rima! Pe lângă faptul că noi, cei care am fost acolo, ne-am simțit fabulos de bine, am fost și foarte încântați de cele văzute, de aceea, sper să fi reușit să vă transmit și dvs. ideea că județul Sălaj este un ținut cu locuri fascinante, pline de legende, frumuseți naturale de vis și monumente istorice care merită a fi vizitate! Cu stimă și prețuire, Teodora Buiță