De obicei, implanturile dentare au două părți: partea osoasă (sau rădăcina implantului) care este introdusă chirurgical în osul maxilar și bontul artificial care se atașează implantului osos după perioada de vindecare. La început, ambele piese au fost confecționate din titan. Titanul a fost și este materialul cel mai folosit atât de către medicii implantologi cât și de către firmele producătoare de implanturi datorită biocompatibilității sale crescute. Odata cu introducerea zirconiului în stomatologie, a devenit posibilă confecționarea din zirconiu a bontului artificial al unui implant. Cu toate că, tehnic vorbind, zirconiul pur, este un metal (bazat pe poziția acestuia în tabelul elementelor), forma cristalizată folosită în implantologie (oxidul de zirconiu) are mai degrabă proprietățile unei ceramici decât ale unui metal. Așadar, zirconiul folosit pentru implanturi nu are proprietățile unui metal atunci când este introdus în cavitatea bucală. Zirconiul este foarte bine tolerat de către țesuturile din cavitatea bucală și are o estetică superioară titanului