Teodora Buiţă

Membru din 10.02.2010, 5 abonati

Logheaza-te pentru a te putea abona sau trimite mesaj privat.

Nu ai cont? Creeaza-ti cont.

Activitate
Originalitate:
100.00%
Prezentari: 130 prezentari
Prezentari proprii: 130 prezentari
Comentarii: 891 comentarii
Prezentari apreciate: 1510 aprecieri

Comentarii scrise de Teodora Buiţă

Eu, una, aţi văzut că aşa gândesc, altfel nu vă scriam! Consider că nu e nicio ruşine să întrebi, când ai o nelămurire, în orice fel de relaţie, deci şi de colaborare, cum ar fi aceasta! Ştiu că normal era să vă fi scris pe forum şi nu aici, dar cred că aţi înţeles motivul (acolo intră mult mai puţini să citească - deocamdată;)! Şi fiindcă tot suntem la ora sincerităţii, unul dintre motivele pentru care am scris aici (deşi iniţial nu aveam de gând să vă spun), este bine întemeiat: cineva, probabil supărat în urma unor observaţii făcute de mine (aţi văzut că eu scriu exact ce gândesc, nu umblu cu linguşeli, apreciez pe cine merită, vin cu observaţii unde consider că e nevoie de ajutor şi nici nu-mi ascund faptele după pseudonime, asumânu-mi prin urmare, şi răspunderea) mi-a votat toate prezentările mele cu nota 1, nu doar pe aceasta, unde are loc corespondenţa noatră (se poate deduce clar, făcând media la voturile primite). Ce pot să zic decât că, până la urmă, m-a făcut să zâmesc acest gest copilăresc (alţii poate l-ar numi răutăcios), deşi, iniţial, când am văzut nota doar de la prezentarea aceasta, am fost uimită (de aceea vi-am şi scris), apoi, deschizându-le şi pe celelalte, m-am lămurit cum stau lucrurile şi nu mi-am mai bătut capul, ci chiar m-am amuzat! Eu ştiu care mi-este valoarea şi chiar dacă uneori poate nu am răbdarea sau timpul necesar, ca să fac prezentări doar de nota 10 (mai deosebite, cu efecte speciale), aceasta nu înseamnă că mă las demoralizată de astfel de atitudini şi că nu voi realiza cu drag prezentări şi în continuare, atât timp cât există persoane care mi le apreciază, după cum aţi remarcat şi dvs.! Spre exemplu, de 1 Martie, am avut plăcuta surpriză de a fi felicitată de prieteni care, deşi nu se cunoşteau, mi-au trimis aceeaşi prezentare -„De 1 Martie – cu drag”, fără ca să fi ştiut că-mi aparţine, până când nu le-am spus să verifice cine este autorul! Totodată, acum cred că m-am făcut înţelesă pe deplin de ce am venit şi cu precizarea să «lăsaţi aprecierile să fie făcute în acelaşi stil, ca şi până acum»!
Cât priveşte noul mod adoptat, de a acorda calificativele, zilele trecute am primit o prezentare cu acest titlu: “Locul unde s-a rasturnat de fapt carul cu prosti - 5 stele .pps (583KB)”, de unde reiese că, zic eu, probabil că pe site-ul de unde provine, se procedează aşa cum sugeraţi şi dvs.!
Cu stimă,
Teodora Buiţă

Comentariu la TOAMNA, data: 30.10.2010, 16:20

Şi mie mi-a plăcut prezentarea, de aceea am şi reţinut că a mai fost postată aici o dată în primăvară şi încă o dată anul trecut, motiv pentru care am venit cu observaţiile de mai sus. Prin urmare, precizez din nou, nu am nimic personal de împărţit cu Lorelei (cu atât mai mult, cu cât a vrut să ne facă o bucurie, împărtăşind şi altora ceva frumos) şi nu-i aduc nicio vină (probabil nici nu s-a gândit că ar fi bine să verifice dacă mai există sau nu, prezentarea pe site) şi sper că a înţeles, fiindcă, indiferent ce persoană ar fi fost, eu tot la fel aş fi procedat! Ideea este că eu una, consider că aşa este corect şi cinstit, să ne ajutăm unii pe alţii, nu doar cu laude, ci şi cu critici, când este cazul (şi fără supărare) şi cu orice fapte constructive, dacă dorim să ajungem la un anumit nivel, să progresăm nu doar la prezentări, ci şi în viaţă!
Cu sinceritate şi gânduri frumoase,
Teodora Buiţă

Comentariu la Poem pentru prieteni, data: 30.10.2010, 16:10

Vă mulţumesc pentru bunăvoinţă şi pentru răspunsurile cât se poate de clare şi de pertinente! V-aţi făcut înţeles pe deplin şi sper că nu doar de mine! Încă o dată, mii de mulţumiri pentru răbdarea şi efortul depus, pentru tot ce faceţi pentru noi, pentru a ne bucura de prezenţa acestui site! Mult succes în continuare şi mai ales, multă putere de muncă!
Cu toată stima,
Teodora Buiţă

Comentariu la TOAMNA, data: 29.10.2010, 11:58

Este într-adevăr o prezentare deosebită, dar care, din păcate, a mai fost postată de cel puţin 2 ori pe acest site!!! Cred că vă daţi seama că la miile de prezentări existente, îi este greu şi domnului administrator să ţină minte chiar tot ce a fost expus şi ce nu, şi din această cauză probabil că unele prezentări se repetă, de ajung să fie postate de mai multe ori. Tocmai de aceea, pentru a-i uşura munca şi să-l ajutăm puţin şi noi, cei care ne bucurăm de acest site, pentru cei care trimit prezentări care nu le aparţin, le-aş sugera următoarele: înainte de a trimite prezentarea, să se uite mai întâi la categoria aparţinătoare, ca să vadă dacă a mai fost expusă sau nu şi abia apoi să o trimită! Nu este greu deloc, aşa-i? Iar în felul acesta nu mai încărcăm site-ul cu dubluri, tripluri... etc. şi nu-i mai dăm nici de lucru în plus d-lui administrator! Propunerea mea este cât se poate de pertinentă şi de aceea sper că nu a deranjat pe nimeni şi nici pe dvs., dragă Lorelei!
Cu prietenie,
Teodora Buiţă

Comentariu la Poem pentru prieteni, data: 29.10.2010, 11:44

Prezentarea este "dulce" într-adevăr, însă nu înţeleg un lucru: de ce aţi parolat-o, dacă nu vă aparţine, dacă nu sunteţi dvs. autorul? Sau nu am înţeles eu bine? Cel puţin, eu aşa consider că este fair-play: nu pun stăpânire pe ce nu îmi aparţine, nu? Şi apoi nu vă gândiţi că s-ar putea să o vizioneze însăşi persoana care a realizat-o şi să se supere?
Teodora Buiţă

Comentariu la ceva dulce, data: 28.10.2010, 20:23

De fapt, mai corect era dacă spuneam «lăsaţi aprecierile să fie făcute în acelaşi stil, ca şi până acum!», adică, prezentările să aibe comentarii şi atât, fără steluţe, puncte sau cum vreţi să le consideraţi! Mai întâi, îmi cer scuze încă o dată dacă v-am supărat, dar, deşi mi-aţi cerut să trecem pe forum la continuarea discuţiei, eu o voi face tot aici şi mă voi explica şi de ce! La ultima prezentare pe care mi-aţi postat-o pe site, zilele trecute,“La mulţi ani, prieten drag!”, deşi am avut comentarii favorabile, nu am văzut însă apărând nicio steluţă, de unde concluzia clară, că vizitatorii acestui site nu sunt obişnuiţi cu noul stil propus, unii n-au priceput nimic şi ca atare, prezentările vor rămâne cu comentarii de felicitare, dar fără steluţe! Poate că ar trebui să le explicaţi cumva, ca să înţeleagă despre ce e vorba, deşi nu prea ştiu cum să o faceţi, fiindcă vedeţi că pe forum degeaba vă străduiţi, nu toţi intră acolo! Eu sper că, venind cu acest comentariu aici şi nu pe forum, i-am ajutat totuşi să se lămurească cât de cât despre ce e vorba! Pe de altă parte, aveţi deja rubrica “Cea mai vizualizată prezentare” şi ca atare, un nou vizitator, are deja un punct de reper, nu? Iar în ceea ce priveşte punctajul cu steluţe, revin la ideea mea: este subiectiv! Uitaţi un exemplu concret: cineva, care a postat o prezentare, chiar dacă nu e grozavă, el o poate scoate cu maximum de puncte, punându-şi, de exemplu, câţiva colegi din birou să o voteze şi gata, a obţinut punctajul dorit! Ce ziceţi, îmi daţi sau nu dreptate? Aşa că, nu înţeleg de ce mă mai întrebaţi care este vina dvs., când eu am crezut că aţi priceput deja: nu trebuia să luaţi iniţiativa unui astfel de sistem deşi, aşa cum spuneţi, este practicat şi de alte site-uri! Acum, dvs. sunteţi administratorul, deci cel cu munca şi cu hotărârile, aşa că procedaţi cum doriţi, eu doar mi-am expus punctul de vedere, încercând să vă vin cumva în ajutor! Închei, cu scuzele de rigoare pentru tot deranjul, inclusiv pentru faptul că vi-am ocupat loc din spaţiul rezervat prezentărilor şi cu speranţa că totuşi am reuşit să mă fac înţeleasă!
Cu stimă,
Teodora Buiţă

Comentariu la TOAMNA, data: 28.10.2010, 19:47

Stimate domnule administrator, sunt foarte uimită şi dezamăgită în acelaşi timp, cum a putut fi apreciată prezentarea mea cu o notă atât de mică, notă pe care n-am primit-o în viaţa mea, nici ca elevă, nici ca studentă!!! Dacă nu mă anunţa o cunoştinţă, care şi ea la rândul ei a fost foarte surprinsă de calificativul ce mi s-a dat, nici nu aş fi ştiut că mai nou se acordă steluţe la prezentări! Nu înţeleg de unde o asemenea idee (doar nu suntem la o competiţie şi nici nu primim premii sau bani – toată munca noastră fiind doar de plăcere şi din dorinţa de a aduce o bucurie în sufletele altora poate mai puţin talentaţi) şi nici care au fost motivele acordării unui punctaj atât de mic! În primul rând, este o prezentare originală, cu versuri scrise de mine (nu copii ale unor texte puse pe „n” alte prezentări) şi cu imagini clare, frumoase, cu care mi-am pierdut nopţi întregi, străduindu-mă să le caut pe net şi să fie totodată altele decât cele prezente în diverse pps-uri (muncă destul de dificilă, având în vedere faptul că e greu să le ţii evidenţa la atâtea – lucru pe care chiar şi dvs. îl recunoaşteţi pe forum), iar muzica am ales-o în ton cu versurile şi cu imaginile! Atunci, vă întreb pe dvs. şi pe cei care au acordat calificativele, ce-i lipşete prezentării mele, în comparaţie cu ale altora, care au primit note mai mari, deşi, după cum am constatat, unele aveau textele scrise chiar şi cu greşeli? Poate doar faptul că notele se acordă subiectiv, iar eu nu sunt chiar atât de cunoscută, intrând târziu pe acest site? Nu vreau să fiu răutăcioasă, dar eu chiar acest sentiment l-am avut, de frustrare şi ca mine probabil şi alţi autori, care am vrut să venim cu un stil propriu, original, postând propriile versuri sau citate căutate personal (a se vedea şi prezentarea mea „De 8 Martie – cu drag”, care, deşi a stat foarte mult timp prima în topul preferinţelor – e cât se poate de prost punctată!!!), nu doar copiind (şi nici aceasta uneori corect) ce au scris alţii, repetând aceleaşi texte, cuvinte... etc.! Aşadar, sper că nu am jignit pe nimeni, iar dacă da, îmi cer scuze, dar vreau un răspuns clar şi plauzibil, asupra criteriilor care au stat la baza acordării calificativului prezentărilor mele! Tototdată, vin şi cu sfatul prietenesc, acela de a vă hotărî să renunţaţi la asemenea aiureli, de a acorda note, dacă vreţi să nu jigniţi anumite persoane şi să nu vă pierdeţi majoritatea autorilor, rămânând mai mult cu prezentările fără autor cunoscut! Dacă o prezentare este de nota zero, înseamnă că nu are nicio valoare şi atunci nu-i mai văd nici rostul acceptării ei şi postării ei pe site! Logic, nu? Şi apoi, pps-urile au fost trimise să bucure, nu să fie luate în râs! Aşadar, tot la vorba mea ajungeţi, adică lăsaţi aprecierile la latitudinea celor care le vizionează, fiindcă, după cum aţi constatat de atâtea ori, nu întotdeauna „e frumos ce-i frumos, ci-i frumos ce place”!
Cu gânduri bune şi mulţumiri pentru înţelegere,
Teodora Buiţă

Comentariu la TOAMNA, data: 28.10.2010, 13:06

Aceleaşi sincere mulţumiri şi pentru “Măreţia iubirii”. O persoană cu un pseudonim atât de special, e clar că nu poate fi decât o fiinţă delicată şi sensibilă, cu un suflet mare, care ştie să aprecize frumosul şi mai ales sentimentele deosebite! Aşa-i că am ghicit, draga mea? Dacă aţi mai vizionat şi alte prezentări de-ale mele, aţi văzut că şi eu, în toate poeziile compuse de mine, exact despre aceste sentimente deosebite vorbesc şi probabil că şi în viitor tot la fel o voi face, fiindcă le consider cele mai profunde şi mai frumoase din toate! Cât priveşte prezentarea, fiindcă vi-a plăcut, aşa cum i-am scris mai sus şi doamnei Maria, eu mă simt onorată dacă o veţi considera un mic cadou de la un prieten de departe, pentru atunci când va fi ziua dvs.!
Cu gânduri frumoase,
Teodora Buiţă

P.S. Şi fiindcă astăzi este o mare sărbătoare creştină, “Sfântul Dumitru”, tuturor purtătorilor acestui nume le doresc un cald “La mulţi ani!” şi fie ca această zi să le aducă multă bucurie şi tot ce îşi doresc!
Cu toată stima,
Teodora Buiţă

Comentariu la La mulţi ani, prieten drag!, data: 26.10.2010, 08:54

Vă mulţumesc, d-na Maria, pentru cuvintele frumoase, precum şi pentru faptul ca vi-aţi răpit din puţinul timp pe care îl aveţi, nu doar ca să-mi vizionaţi prezentarea, ci să îmi şi scrieţi, în semn de apreciere! Sunt convinsă că sunteţi o persoană caldă şi deschisă, care ştie să-şi manifeste bucuria, atunci când îi place ceva, aşa cum aţi făcut şi cu prezentarea mea, aducându-mi acea mulţumire, pe care fiecare şi-o doreşte, atunci când constată că munca depusă nu a fost degeaba! Nu ştiu când este ziua dvs., şi de aceea, mă puteţi considera, aşa cum şi eu o voi face de acum, un prieten de departe, care vă dedică şi dvs. acest pps., împreună cu o îmbrăţişare caldă!
Cu gânduri alese,
Teodora Buiţă

Comentariu la La mulţi ani, prieten drag!, data: 26.10.2010, 08:40

Stimate Domnule S,
Vă mulţumesc pentru aprecierile şi cuvintele dvs. calde, care mă onorează şi mă surprind totodată! Trebuie să recunosc că iniţial, nici nu am realizat de la cine vine mesajul şi m-am gândit la o cu totul altă persoană, mai ales că anul acesta am fost în concediu la o altă mare! Sunt uimită că, deşi n-am discutat noi prea multe, m-aţi intuit perfect! Într-adevăr, în tot ce fac, sunt sinceră şi pun mult suflet, adică o parte din mine! Cât privesc “umbrele trecutului”, vă dau acelaşi sfat prietenesc: lăsaţi-le să se ducă, nu mai trăiţi cu ele, nu vă mai risipiţi! Sunteţi un bărbat tânăr şi drăguţ, iar viaţa, deşi atât de grăbită cu noi, e totuşi generoasă uneori şi e păcat ca atunci, când ne oferă atâtea oportunităţi, să nu ne bucurăm de ele... Nu uitaţi că viaţa însăşi e cel mai preţios dar care ni s-a făcut şi dacă o risipiţi trăind doar cu gândul la ce a fost, într-o zi, regretele de a nu o fi trăit cum trebuie, vor fi prea târzii... Credeţi-mă, nu sunteţi singurul care a suferit, şi eu, şi mulţii alţii au trecut prin dezamăgiri şi încercări dureroase, doar că noi am ştiut să găsim puterea şi voinţa să trecem peste tot, să o luăm de la capăt, fiindcă, nu uitaţi, mereu există un nou început! Când ceva nu-mi merge bine, când viaţa mă mai încearcă uneori şi cu dureri, le şterg şi îmi spun optimistă: ”şi mâine e o zi!” Aşadar, aştept veşti bune şi sper să îmi urmaţi îndemnul: nu mai fiţi un singuratic, înconjuraţi-vă de prieteni şi bucuraţi-vă de tot ce viaţa vă oferă! Vă doresc să fiţi iubit şi să puteţi iubi cu aceeaşi pasiune, încredere şi dăruire din trecut!
Încă o dată, mulţumesc pentru cuvintele frumoase la adresa prezentărilor mele, pentru sinceritate, pentru tot..., inclusiv pentru încrederea şi deschiderea faţă de mine, care, venind de la o persoană cum sunteţi dvs., chiar spune multe! Şi aceleaşi mulţumiri sincere, colectivului acestui site, pentru bunavointa şi amabilitatea arătată!
Cu gânduri alese,
Teodora Buiţă

Comentariu la TOAMNA, data: 18.10.2010, 23:45

Ştiţi cum se spune, „gusturile nu se discută”! Dvs. vă plac blondele, deci aţi ţinut cu Olanda, iar mie îmi place Iker Casillas (fiind considerat cel mai sexy jucător de la Cupa Mondială;), portarul echipei Spaniei, deci am ţinut cu spaniolii! Oricum, eu una ma bucur ca nu sunt blondă, ţinând cont de cum sunt caracterizate, dar... fiecare cu gusturile lui... Lăsând însă gluma la o parte, ideea este că nu despre gusturile şi preferinţele, privind fotbalul şi femeile trebuie să se discute aici, ci despre prezentările vizionate, că doar de aceea a fost înfiinţat acest site şi eu aceasta voiam să subliniez, domnule X! Sper că de data ceasta m-am făcut înţeleasă, fără a vă supăra sau a vă jigni cu ceva! Intenţia mea a fost doar de a vă ruga, atât pe dvs., cât şi pe alte persoane, să nu mai scrieţi „minuni” pe acest site, ci doar comentariile adecvate prezentării la care v-aţi uitat!!! Gandiţi-vă doar la faptul că cei care ne prezintă creaţiile lor, în loc să se distreze, îşi sacrifică din puţinul timp liber de care dispun, ca să ne încânte pe noi, şi ca atare, munca lor ar trebui respectată, nu credeţi?
Închei cu aceeaşi speranţă că nu v-aţi supărat şi că mi-aţi înţeles intenţiile!
Să auzim numai de bine!
Teodora Buiţă

Comentariu la Spania, data: 17.07.2010, 15:43

D-na Adriana,
Mă numesc Teodora Buiţă (nu Teodor) şi vă mulţumesc pentru felicitări, dar am facut-o nu pentru a-mi prezenta aici catrenele, ci doar pentru a-l tempera puţin, într-o manieră elegantă, pe dl. Gelu! Voiam să-l fac să înţeleagă, fără a-l jigni, că fiecare gest îşi are rostul lui şi că ar fi indicat să se gândească mai bine când şi unde îl face! De altfel, i-am mai citit câteva poezii pe acest site şi cum şi mie îmi place să scriu versuri, chiar i le-am admirat şi tocmai de aceea nu i-am înţeles gestul acestor catrene, stricand toată impresia frumoasă, creată iniţial! Şi eu am prezentări pe acest site, pe care l-am prezentat tuturor cunoştinţelor mele ca pe unul deosebit şi chiar nu mi-ar plăcea ca ele şi alţii care îl vizioneză, să-şi schimbe impresia, din cauza unor astfel de comportări! E vorba de munca atâtor persoane care şi-au adus aportul aici şi nu se cade să nu fie respectată şi apreciată!
Cu stimă,
Teodora Buiţă
P.S. Distracţie plăcută la mare!

Comentariu la AMZING NATURE.pps, data: 16.07.2010, 20:15


DOMNULUI GELU

Dl. Gelu, cu limba lungă,
Ai grijă pe-unde o să-ţi ajungă!
Cum nu toţi ştiu ce e gluma,
Să n-o păţeşti cumva acuma!

De la mare, de la soare,
Să te trezeşti pe la „răcoare”
Atunci „mici” ţi-or părea toate,
Triste şi întunecate!

Deci, lasă-l pe Băselu-n pace,
Caută-o muză care place,
Distrează-te, cu umor, la mare,
Scriind catrenele cu „sare”!

Teodora Buiţă

Comentariu la AMZING NATURE.pps, data: 16.07.2010, 11:27

Domnule “X”,
William Jennings Bryan spunea că “Destinul nu este legat de noroc; este mai degrabă legat de alegere”! Prin urmare, nu olandezii sunt de vină că nu au avut noroc, ci dvs., că nu aţi ştiut sa pariaţi pe echipa câştigătoare, aşa cum au făcut cei care au ales să meargă alături de Spania şi pe care acum, din invidie ii jigniţi, fără un motiv real! Şi apoi, nu văd ce legătură are “coada vacii cu ştampila primarului”, cand aici e vorba de o prezentare, nu de fotbal? Chiar nu văd rostul jignirilor, cu atât mai mult că acesta este un site decent! Şi după cum puteţi constata, chiar mă semnez cu numele real, nu mi-l ascund cu pseudonime, aceasta ca să aveţi în clar pe cine să criticaţi că a ţinut cu “căpşunarii”, cum îi numiţi dvs.! Să auzim de bine şi, dacă se poate, într-o manieră civilizată! Sper că nu v-am supărat prea tare!
Teodora Buiţă
P.S. Cât priveşte pe autorul acestei prezentări, care se semnează cu pseudonimul “TIGER”, merită într-adevăr felicitat pentru maniera în care a realizat acest pps!

Comentariu la Spania, data: 16.07.2010, 09:47

Ce prompt sunteţi cu răspunsul! Şi amabil ca de obicei! Fiindcă despre această prezentare este vorba, vă scriu aici ca să vă mulţumesc şi să-mi cer scuze, dar voiam să mă lămuresc, dacă a fost ceva în neregulă (fiind compuse versurile şi în franceză;) sau doar ceea ce bănuiam eu, adică ce tocmai mi-aţi confirmat şi dvs.: am „intrat mai târziu, după primirea email-ului de confirmare, iar între timp se adăugaseră alte prezentări” şi de aceea nu am mai ajuns să o văd pe prima pagină!
Cu toată stima şi admiraţia pentru munca depusă şi răbdarea cu noi, cei care vă mai deranjăm câteodată şi când e cazul şi când nu e! Aţi zâmbit? Atunci e bine! Aceasta era şi ideea! Înseamnă că nu v-a supărat intervenţia mea!
Încă o dată, mii de mulţumiri pentru ajutor, înţelegere şi amabilitate!
Teodora Buiţă

Comentariu la MELANCOLIE, data: 14.07.2010, 17:00

Cine poate mai bine să vă spună, decăt însăşi autoarea prezentării? Este vorba de Alessandro Safina cu melodia „Luna”! Dar este scris şi la sfârşitul prezentării!
Mă bucur şi vă mulţumesc că vi-aţi răpit din timp ca să o vedeţi! Sunt surprinsă să constat că aveţi acelaşi pseudonim cu care sunt alintată şi eu de prietenul meu! Vi l-aţi ales singură sau..., mai ştiţi, poate e chiar o cunoştinţă comună?
Cu simpatie,
Teodora Buiţă
P.S. Aş mai avea şi eu o întrebare la dl. administrator (ştiu că este foarte amabil şi sper să nu se supere): cealaltă prezentare a mea, intitulată „Melancolie”, a fost postată pe prima pagină a site-ului sau nu, fiindcă eu când l-am deschis, după ce am fost anunţată de acceptare, deja nu mai era afişată la noutăţi? Sper că nu a fost ceva în neregulă cu ea, fiindcă am compus versurile şi în franceză!
Cu mulţumiri şi toată stima!
Aceeaşi


Comentariu la URARE DE LA LUNA, data: 14.07.2010, 15:22

Iar eu vă iubesc pentru ceea ce îmi transmiteţi, pentru felul în care vă exprimaţi, vis-à-vis de creaţiile mele, pentru ceea ce sunteţi! Deşi nu vă cunosc, vă simt ca fire asemănătoare mie! Încă o dată, mii de mulţumiri pentru toată delicateţea şi atenţia pe care mi-aţi acordat-o! Iar eu promit să rămân aşa cum sunt, să-mi păstrez sufletul curat şi să continui să mai fac şi alte prezentări în acelaşi stil, ca să vă mai pot încânta atât pe dvs., cât şi pe alte persoane! Consider că, dacă Dumnezeu mi-a pus în mână acest dar, frumos e să-l împart şi cu alţii şi să-i bucur!
Cu prietenie şi gânduri alese,
Teodora Buiţă

Comentariu la URARE DE LA LUNA, data: 29.03.2010, 09:23

Dacă am reuşit să vă înduioşez sufletul, să vă bucur spiritul, să vă fac măcar şi pentru o clipă să vă opriţi din zbuciumul vieţii acesteia trepidante şi să vă întorceţi faţa şi gândurile cu recunoştinţă la nemăsurata dragoste a Tatălui Ceresc faţă de noi, oamenii, şi pentru marea jertfă pe care a făcut-o prin Fiul Său, ca să ne mântuiască, înseamnă că scopul acestei prezentări a fost atins!
Descoperindu-se oamenilor ca „pâinea vieţii” şi lămurind că această pâine este Trupul Său, pe care îl va da pentru „viaţa lumii”, Mântuitorul Iisus Hristos a ridicat viaţa omenească la plinătatea vieţii dumnezeieşti şi a arătat, peste veacuri, că viaţa este bunul şi darul suprem de care trebuie să se bucure nu numai omul, ci şi orice făptură. Purtând în inimi şi în cugete bucuria acestei Sfinte Sărbători, vă doresc încă o dată, tuturor, să o petreceţi cu pace, lumină şi alese bucurii, potrivit datinilor străbune!
Iar pentru domnul “Filologul Apetrei” aş mai adăuga, pe lângă sincere mulţumiri, toată stima şi consideraţia mea, pentru faptul că a dat dovadă de fair-play, că s-a purtat ca un adevărat domn şi a venit cu cuvinte de apreciere, trecand peste mica noastră dispută (plecată de la o observaţie a mea, care a fost făcută tocmai unde nu era cazul)!
Cu toată stima,
Teodora Buiţă

Comentariu la RUGĂ CĂTRE IISUS, data: 28.03.2010, 12:02

Erată: corect "aprecieri". De vină e modul în care folosesc tastatura! Probabil că mângâi tastele, nu le apăs hotărât, cum fac bărbaţii... De, sunt femeie... şi cum unei femei îi stă bine să fie mai delicată, mai gingaşă..., iată micile consecinţe...!

Cu toată consideraţia mea,
Aceeaşi

Comentariu la URARE DE LA LUNA, data: 28.03.2010, 09:39

Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este de a se simţi apreciată! Tocmai de aceea, vin cu inima deschisă şi vă mulţumesc pentru minunatele dvs. apreieri, pentru cuvintele deosebite, care denotă multă sensibilitate şi o mare putere de trăire sufletească! Dacă am reuşit să vă trezesc aceste sentimente speciale, pentru mine, pentru sufletul meu, e ca înfăptuirea unei minuni!
Iar “unui prieten drag” îi mulţumesc pentru frumuseţea şi încărcătura mesajului transmis şi prin versuri! Aş mai avea ceva de adăugat, printr-un citat al lui Gabriel José García Márquez:
„...Dacă aş avea o bucăţică de viaţă..., n-aş lăsa să treacă nici o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc,... şi aş trăi îndrăgostit de dragoste. Spune întotdeauna ceea ce simţi şi fă ceea ce gândeşti.
Să-i menţii pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine, spune-le, şopteşte-le... câtă nevoie ai de ei...
Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete!”
Uneori, când se crede că “tăcând” se “spune totul”, s-ar putea ca celălalt să nu înţeleagă tocmai acel “totul”...
Cu emoţie,
Teodora Buiţă

Comentariu la URARE DE LA LUNA, data: 28.03.2010, 09:24

La fiecare apreciere făcută aici, sufletul meu a tresarit emotionat! De ce? Fiindca, de fiecare dată când o primeam, îmi spuneam cu mulţumire: „Azi am mai făcut ceva frumos! Azi, cu prezentarea mea am reuşit să mai bucur pe cineva!” şi ochii îmi râdeau cu strâluciri de lacrimi, ca unui copil fericit! Uitându-mă peste toate aprecierile de aici, constat că, sunt făcute de persoane care îmi seamănă mult în aprecierea frumosului (a nu se înţelege acum că îmi laud singură prezentarea, fiindcă eu mă refer la „frumos”, în general), cu o sensibilitate aparte şi probabil şi de aceea sunt scrise atât de cu suflet! De fapt, când spui femeie, spui totul: sensibilitate, gingăşie, altruism, frumusţe, şi de ce nu, caracter puternic, precum şi atâtea, atâtea altele, pe care cuvintele nici nu le pot cuprinde... Tuturor, mii de mulţumiri pentru bucuria făcută şi să aveţi parte de o primăvară plină de împliniri şi iubire! Păstraţi-vă sufletul la fel de curat şi de pur, el e cel mai mare dar ce ni s-a putut face! Îi mulţumesc şi lui Salvador pentru aprecierea frumoasă, care m-a impresionat, cu atât mai mult venind de la un bărbat care nici măcar nu este din România! Şi aceleaşi calde mulţumiri şi echipei nicepps.ro care se străduieşte pentru noi, ca să ne creeze o stare de bine, să ne bucure, să ne facă mai fericiţi!
Cu toată dragostea,
Teodora Buiţă

Comentariu la De 8 Martie - cu drag!, data: 18.03.2010, 17:48

Multumesc pentru aprecieri si pentru amabilitate! Totodata, vreau sa va si informez ca prezentarile mele nu sunt parolate, asa ca, in oricare puteti intra, stergand numele si transmitand mai departe cum doriti (tocmai in ideea aceasta nu le-am parolat)! De ce le-am personalizat? Ca sa se stie cine e autorul si al prezentarii si al versurilor. Ca sa va dau un exemplu, vreau sa va spun ca am avut o surpriza placuta chiar de 1 Martie. S-a intamplat sa fiu felicitata de doua persoane dragi, chiar cu propria-mi prezentare, fara insa ca ele sa stie aceasta. Le-am informat sa se uite la proprietati, ca sa vada cine e autorul. Bineinteles ca s-au amuzat, cand au realizat ce s-a intamplat de fapt! Adica, si ele au primit prezentarea de la altcineva, care a procedat exact cum v-am sfatuit si pe dvs.: mi-au sters numele si au dat-o mai departe!
In speranta ca explicatia mea vi-a fost de folos, va sarut!
Teodora Buiţă

Comentariu la Cu emoţie, de ziua ta!, data: 08.03.2010, 09:33

Multumesc pentru aprecieri, pentru idei, pentru tot! Intotdeauna am avut inclinatie pentru arta, pentru poezie, pentru frumos, iar acum, ma bucur ca am gasit modalitatea de a le si combina, bucurandu-i si pe altii in acelasi timp! Pentru aceasta ii multumesc din suflet si echipei „nicepps.ro”, pentru ca mi-a dat posibilitatea sa o fac, postandu-mi pe acest site prezentarile! Frumosul intodeauna a sensibilizat sufletele si de aceea va doresc tuturor sa aveti parte toata viata de atingerea lui!
Cu toata stima,
Teodora Buiţă

Comentariu la La mulţi ani, mama!, data: 07.03.2010, 18:43

Vă mulţumesc din inimă pentru aprecieri! Sinceră să fiu, fiind prima oară cand prezint lucrări personale pe acest site, am avut emoţii! Nu ştiam care va fi reacţia celor care le vor privi. Până acum le prezentam doar prietenilor, la diferite ocazii. Cum nu mă consider o expertă în pps-uri, primesc cu inima deschisă şi critica şi laudele! Dar, cum văd că primii paşi au început cu laude, pentru mine e încurajator şi sper sa fie de bun augur! Cu atât mai mult, cu cât şi domnii de la nicepps.ro au fost atât de prompţi, de drăguţi şi de amabili şi de aceea ţin să le mulţumesc pentru tot! Sunt multe persoane minunate, cu mult talent, care au prezentări pps pe acest site, care pe mine de-a dreptul m-au încântat şi mi-am zis, dacă ele s-au străduit atât pentru noi, de ce să nu ii răsplătesc şi eu, de ce să nu încerc şi eu să sensibilizez spiritele, să înfrumuseţez sufletele, să încerc să le mai luminez puţin viaţa atât cât pot! Doar frumosul întotdeauna bucură şi trezeşte sentimente uneori chiar nebănuite! Asadar, inca o dată, mii de mulţumiri tuturor pentru aprecieri şi înţelegere!
Cu stimă,
Teodora Buiţă

Comentariu la De 8 Martie - cu drag!, data: 28.02.2010, 16:17

Vă mulţumesc din inimă pentru aprecieri! Sinceră să fiu, fiind prima oară cand prezint lucrări personale pe acest site, am avut emoţii! Nu ştiam care va fi reacţia celor care le vor privi. Până acum le prezentam doar prietenilor, la diferite ocazii. Cum nu mă consider o expertă în pps-uri, primesc cu inima deschisă şi critica şi laudele! Dar, cum văd că primii paşi au început cu laude, pentru mine e încurajator şi sper sa fie de bun augur! Cu atât mai mult, cu cât şi domnii de la nicepps.ro au fost atât de prompţi, de drăguţi şi de amabili şi de aceea ţin să le mulţumesc pentru tot! Sunt multe persoane minunate, cu mult talent, care au prezentări pps pe acest site, care pe mine de-a dreptul m-au încântat şi mi-am zis, dacă ele s-au străduit atât pentru noi, de ce să nu ii răsplătesc şi eu, de ce să nu încerc şi eu să sensibilizez spiritele, să înfrumuseţez sufletele, să încerc să le mai luminez puţin viaţa atât cât pot! Doar frumosul întotdeauna bucură şi trezeşte sentimente uneori chiar nebănuite! Asadar, inca o dată, mii de mulţumiri tuturor pentru aprecieri şi înţelegere!
Cu stimă,
Teodora Buiţă

Comentariu la Cu mult drag - de 1 Martie, data: 27.02.2010, 20:20

O realizare într-adevăr frumoasă! O îmbinare gingaşă de flori şi sentimente! Iar melodia mi-a trezit în suflet amintiri pe care le credeam uitate! Abia de curând am dat peste acest site din întâmplare şi mă bucur nespus! De când l-am descoperit, în fiecare zi încerc sa îmi rezerv timp pentru a citi cateva pps-uri, care îmi încântă ochii, îmi vrăjesc sufletul şi de ce nu, mă încarcă cu energie pozitivă! Dragilor, vă mulţumesc că existaţi şi că vă rupeţi din fărâma din timp liber, ca să ne încântaţi pe noi, să ne sensibilizaţi sufletele şi să ne picuraţi un strop de bucurie în viaţa aceasta care, uneori, e aşa cum e...!
Mii de mulţumiri şi echipei care se ocupă cu întreţinerea acestui site!
Cu toată stima,
Teodora Buiţă

Comentariu la Flori pentru tine, data: 12.02.2010, 18:31

Se pare că mesajul meu a depăşit spaţiul de transmitere acordat. Aşadar, să contiui ideea anterioară:
Nu am afirmat că unele greşeli din prezentări au fost din neştiinţă, ci, aşa cum am mai precizat, am considerat că au fost doar o scăpare, ceea ce oricui i se poate întâmpla! N-am făcut altceva decât să vin cu sfatul că e bine ca prezentările să fie citite cu foarte multă atenţie înainte de a fi puse pe acest site! Eu consider că orice sfat sincer înseamnă un pas înainte spre progres, spre perfecţionare şi nu o jignire!
Şi, cum am încheiat comentariul anterior, la fel îl închei şi acum:
Cu admiraţie şi consideraţie pentru talentul şi munca depusă! Mulţumesc tuturor!
Teodora Buiţă

Comentariu la CANTEC PENTRU MAMA, data: 12.02.2010, 16:43

Abia de curand am intrat pe acest site si, bineinţeles că am crezut că sunteţi filolog, nu că e doar un pseudonim. Scuze! Şi nici că nu locuiţi în România, n-am ştiut! Probabil de aceea aţi şi scris „ve-ţi rămâne”, „ve-ţi găsi” în loc de „veţi rămâne”, „veţi găsi”, cum e corect! Poate că atunci când stai într-o ţară străină, vorbind limba respectivă, încetul cu încetul începi s-o uiţi pe-a ta. Oricum, în acest caz nu pot să spun decât că v-aţi ales greşit pseudonimul! Tocmai de aceea m-am oprit la prezentarea dvs., fiindcă am considerat că de la un „Filolog” se cer mult mai multe pretenţii decât de la un matematician, inginer... etc., nu? Şi, aşa cum i-am mai scris şi d-rei cu pseudonimul „Drăguţica”, la fel vă informez şi pe dvs. că sfaturile mele s-au vrut de ajutor pentru toţi cei care realizează pps-uri şi nu să fie „răutăcioase” sau să jignească pe cineva! Lăsând la o parte semnele diacritice (am precizat că la e-mail-uri sau messenger nici eu nu le folosesc), care, să zicem, nu constituie chiar o aşa de mare tragedie că nu sunt folosite, vă întreb, nu e păcat ca nişte prezentări atât de frumoase, de emoţionante, care într-adevăr mie mi-au încântat sufletul şi care demonstrează că sunt făcute de persoane sensibile, să fie văzute de oameni din întreaga ţară, scrise cu greşeli elementare de ortografie? Doar ştiţi prea bine că impresia despre o persoană şi cultura ei ţi-o faci şi după cum scrie! Nu am afirmat că unele greşeli din prezentări au fost din neştiinţă, ci, aşa cum am mai precizat, am considerat că au fost doar o scăpare, ceea ce o

Comentariu la CANTEC PENTRU MAMA, data: 12.02.2010, 16:36

Se pare că mesajul meu iarăşi a depăşit spaţiul de transmitere acordat. Aşadar, ca încheiere, mai precizez o data: aceasta nu înseamnă că nu vă admir pe toţi cei care faceţi astfel de realizări (să ştiţi că şi eu am pps-uri făcute, pe care o să le pun şi eu pe acest site, ca să mă puteţi şi dvs. critica şi ajuta)! Eu consider că orice critică sinceră înseamnă un pas înainte spre progres, spre perfecţionare şi nu o jignire!
Şi, cum am încheiat comentariul anterior, la fel îl închei şi acum:
Cu admiraţie şi consideraţie pentru talentul şi munca depusă!
Teodora Buiţă
P.S. Şi ca să-i răspund şi d-rei Alexandra, da, am terminat Facultatea de Filologie, însă greşeli gramaticale nu făceam nici înainte de a o termina! Doar bazele gramaticii se pun în clasele I-IV, nu? Normal că e omeneşte a ierta nişte greşeli oarecare, dar nu greşeli gramaticale, adică, mai exact, greşeli de bază... Cred că în privinţa aceasta îmi daţi totuşi dreptate...!

Comentariu la FEMEIA!, data: 12.02.2010, 03:21

Stimată d-ră „Drăguţica”,
Sfaturile mele s-au vrut de ajutor pentru toţi cei care realizează pps-uri şi nu să fie „răutăcioase” sau să jignească pe cineva! Şi vă rog să mă credeţi că nu sunt date peste tot, ci doar la 2 prezentări a două persoane diferite! Lăsând la o parte semnele diacritice (am precizat că la e-mail-uri sau messenger nici eu nu le folosesc), care, să zicem, nu constituie chiar o aşa de mare tragedie că nu sunt folosite, faptul că am găsit în prezentarea dvs. greşeli de ortografie m-a determinat să mă opresc aici cu comentariul!
Nu am afirmat că au fost din neştiinţă, ci, aşa cum am mai precizat, am considerat că au fost doar o scăpare! Şi, exact cum aţi scris şi dvs., vă întreb, nu e păcat ca nişte prezentări atât de frumoase, de emoţionante, care într-adevăr mie mi-au încântat sufletul şi care demonstrează că sunt făcute de persoane sensibile, să fie văzute de oameni din întreaga ţară, scrise cu greşeli elementare de ortografie?
Doar ştiţi prea bine că impresia despre o persoană şi cultura ei ţi-o faci şi după cum scrie! Tocmai de aceea v-am atenţionat să vă recitiţi pps-urile, fiindca mie mi-au plăcut (şi sunt convinsă că şi altora) şi că e mai bine să le corectaţi unde v-au scăpat, probabil din neatenţie sau grabă, anumite greşeli de ortografie! Dacă v-am supărat cu ceva, eu îmi cer scuze, dar, cum am mai spus-o, nu am făcut-o ca să vă jignesc (nu vă cunosc, nu am nimic cu dvs.), ci ca să vă ajut (şi nu numai pe dvs.), pentru ca pe viitor să fiţi puţin mai atentă! Aceasta nu înseamn&#

Comentariu la FEMEIA!, data: 12.02.2010, 03:00

Probabil mesajul meu a fost prea lung şi a depăşit spaţiul de transmitere acordat. Aşadar, ca încheiere, aş mai preciza că: după virgulă, punct, punct şi viruglă şi alte semne de punctuaţie…, se lasă întotdeauna pauză! Nu le mai înghesuiţi aşa! O lucrare trebuie scrisă nu doar corect, ci şi estetic!
Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău, vreau doar să vă ajut pe toţi cei care realizaţi pps-uri atât frumoase! E păcat să nu fie scrise şi corect, nu?
Cu admiraţie şi consideraţie pentru talentul şi munca depusă!
Teodora Buiţă

Comentariu la FEMEIA!, data: 11.02.2010, 19:52

Frumoase şi prezentarea şi melodia! Revin însă la ideea de ieri, adica, citiţi cu atenţie pps-urile înainte de a le da spre vizualizare! Sunt drăguţe şi e păcat ca greşelile de ortografie strecurate din neatenţie, să le strice farmecul! De exemplu, acest pps are 3 greşeli: e scris “îndeplineşteţi” (corect: “îndeplineşte-ţi”), “pentru aţi îndeplini” (corect: “pentru a-ţi îndeplini”), “încearcă să fi” (corect: “încearcă să fii”)!
Am observat la mulţi dintre cei care folosesc limbajul comunicării online, unde viteza e mai importantă decât forma mesajului, că şi în viaţa de zi cu zi fac o mulţime de greşeli de scriere şi nu mai folosesc scrierea corectă!
Explicaţia ţine de influenţa internetului, în mare măsură, care începe să strice tot ce s-a creat în şcoală. Se foloseşte un limbaj lipsit de diacritice şi semne de punctuaţie şi această vină i se datorează mediului virtual care a creat-o! Multe persoane şi-au luat această scriere ca model nu numai în conversaţiile pe diverse forumuri, ci chiar şi în lucrări importante şi nu mai folosesc scrierea corectă! Înţeleg să se scrie fără semne diacritice ( “ş”, “ţ”, “â”…) la e-mail-uri sau pe messenger (scriere pe care şi eu o folosesc), unde scrierea pe computer cu caractere româneşti nu poate fi citită de cei care au instalat un sistem Windows mai vechi şi nu au setată scrierea în limba română, dar nu înţeleg de ce se foloseşte această scriere şi la pps-uri? Oricât de frumoase, parcă totuşi le lipseşte ceva…
Iar ca încheiere, aş mai preciza că: după virgulă, punct, punct şi viruglă şi alte semne de punctuaţie…, se las&

Comentariu la FEMEIA!, data: 11.02.2010, 19:41

Foarte frumos şi emoţionant! Am însă o întrebare, ţinând cont de faptul că sunteţi filolog: unde sunt virgulele din text şi unde sunt semnele diacritice?
Am observat la mulţi dintre cei care folosesc limbajul comunicării online, unde viteza e mai importantă decât forma mesajului, că şi în viaţa de zi cu zi nu mai folosesc scrierea corectă!
Explicaţia ţine de influenţa internetului, în mare măsură, care începe să strice tot ce s-a creat în şcoală. Se foloseşte un limbaj lipsit de diacritice şi semne de punctuaţie şi această vină i se datorează mediului virtual care a creat-o! Multe persoane şi-au luat această scriere ca model nu numai în conversaţiile pe diverse forumuri, ci chiar şi în lucrări importante şi nu mai folosesc scrierea corectă! Înţeleg să se scrie fără semne diacritice ( “ş”, “ţ”, “â”…) la e-mail-uri sau pe messenger (scriere pe care şi eu o folosesc), unde scrierea pe computer cu caractere româneşti nu poate fi citită de cei care au instalat un sistem Windows mai vechi şi nu au setată scrierea în limba română, dar nu înţeleg de ce se foloseşte această scriere şi la pps-uri? Oricât de frumoase, parcă totuşi le lipseşte ceva…
Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău, vreau doar să vă ajut pe toţi cei care realizaţi pps-uri atât frumoase! E păcat să nu fie scrise şi corect, nu?
Cu admiraţie şi consideraţie pentru talentul şi munca depusă!
Teodora Buiţă

Comentariu la CANTEC PENTRU MAMA, data: 11.02.2010, 19:28

Reia pps-ul si mai citeste-l inca o data! S-au strecurat greseli de ortografie si e pacat sa nu fie corectat, cand e asa de frumos...!

Comentariu la FEMEIA!, data: 10.02.2010, 17:14