Crăciunul este sărbătoarea care vine să ne amintească despre cele mai frumoase sentimente, începând cu iubirea, bunătatea, speranța, compasiunea...! Mă gândesc că poate acesta este motivul pentru care și tu, Adrian, ai ales ca în aceste momente deosebite, să vii cu un pps având ca temă iubirea! Eu îți doresc să ai parte de toate acestea, și nu doar de Crăciun, ci de-a lungul întregului an care va sosi în curând! Să fii sănătos și fericit! Și cu multă putere de muncă și inspirație, ca să realizezi noi lucrări frumoase, interesante, cu multe informații, la fel ca și până acum! CRĂCIUN FERICIT! LA MULȚI ANI! Cu stimă, Teodora Buiță
Acum, când vremea stă să se împartă între vechi și nou, când colindele își pregătesc cu emoție armoniile, când magii străbat distanțele pentru clipa cea de taină, după sfânta datină străbună, la aniversarea celui mai iubit eveniment pentru omenire, Naşterea Domnului Iisus, primește prinosul meu de gânduri frumoase, calde urări de Crăciun binecuvântat, de fericire, sănătate, belșug și împliniri, cu cei dragi alături! Doresc frumoasei tale familii, ca Noul An să vă aducă tot ce sperați, să fie un an prosper, înalt în aspirații, bogat în realizări, să colecționați mii de clipe fericite și multe vise împlinite! Şi, de asemenea, multe călătorii, ca să ne încânţi în continuare cu prezentări frumoase, așa cum ai făcut-o până acum! CRĂCIUN FERICIT! LA MULȚI ANI! Cu stimă, Teodora Buiță
Dragă Angi, ce frumos mod ți-ai ales de a încheia anul, venind cu dar de sărbători, să ne amintești de una dintre cele mai îndrăgite povești ale copilăriei, o împletire între magie și realitate, așa cum se caracterizează, de altfel, și luna decembrie, când aniversăm cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Nașterea Pruncului Iisus! Acum, în Ajunul marii sărbători, îţi doresc ţie şi familiei tale, să vă bucuraţi de cel mai frumos Crăciun, luminat de miracolul iubirii şi al credinţei, iar Noul An să vă împlinească toate speranţele, să vă fie bine, să fiţi sănătoşi şi fericiţi! Şi desigur, ţie, multă inspiraţie, ca să ne încânţi în continuare cu prezentări minunate! CRĂCIUN BINECUVÂNTAT! LA MULŢI ANI!
Mulţumesc mult, Helmut, pentru cuvintele plăcute lăsate aici! Mă bucur că am reuşit să transmit măcar un pic din tot frumosul toamnei de pe meleagurile bănăţene. De altfel, toamna este frumoasă peste tot, e minunată cu bogăţia ei răvăşitoare de culori. Este şi anotimpul meu preferat, poate şi pentru că, într-un fel, mă aseamăn cu ea. Este veselă, mai ales în perioada ei de început, când vine să ne încânte, încărcată de parfum şi culoare, dar şi romantică, melancolică, cu adieri de vânt şi picături de ploaie uneori, iar spre sfârşit, când se pregăteşte de plecare, devine dureros de tristă..., când totul pare să primească nuanţe de gri, cu ceaţă şi burniţă, cu pomii goi şi părăsiţi..., transmiţând şi ei o sfâşietoare tristeţe... Mulţumesc pentru complimentele făcute fotografiilor mele, mă simt onorată, ştiind că vin de la un profesionist! Să ştii că tot un Nikon am şi eu, însă nu unul profesional, ca al tău, ci unul micuţ, pe care îl port în poşetă. Nu, Helmut, nu am fost plecată, doar că am fost ocupată cu altele...! Am vizionat însă cu drag toate frumoasele tale lucrări şi ale colegilor noştri, aşa cum fac mereu. Mulţumind încă o dată, din suflet, pentru bunăvoinţă, pentru amabilitatea notării, pentru tot..., închei cu aceleaşi gânduri bune pentru tine, doamna Edda şi întreaga familie şi cu dorinţa să vă bucuraţi în continuare de o toamnă cât mai frumoasă, bogată în împliniri, cu iubire şi bucurii, cu tot ce vă doriţi! Cu toată stima, Teodora Buiţă
Foarte frumoase fotografiile surprinzând măreţia naturii, cu toată bogăţia de culori ale toamnei aurii, care la munte se poate cel mai bine admira în toată splendoarea ei. Mulţumiri şi felicitări, Helmut, pentru tot frumosul transmis cu ultimele pps-uri cu imagini din Dolomiţi, munţii atât de dragi nu doar ţie, ci, după cum am constatat, întregii familii! Un proverb chinezesc spune că „O noapte petrecută pe munte echivalează cu ani de meditaţii şi rugăciuni”. Ai simţit şi tu aceasta? Mă bucur că împreună cu doamna Edda, aţi reuşit să le sădiţi în suflet şi copiilor dragostea pentru natură, pentru munte, pentru că, mai presus de tulburătoarele imagini pitoreşti, muntele te face să te simţi atât de aproape de cer şi atât de departe de tumultul vieţii, trăind sentimente unice, sublime, acolo, în măreţia catedralei naturii! Doresc întregii familii să aveţi parte numai de cărări cu soare, cu bucurie şi frumos!
E toamnă, e ceaţă şi afară Mor în grădini, trandafirii, Nu plânge, fiindcă în primăvară, Iar vor renaşte, e legea firii!
Şi visele mor câteodată, În univers dispar uneori, Dar altele noi, de îndată, Vor apărea curate în zori.
O toamnă pleacă, o iarnă vine, Trec anotimpuri pe rând, Dar cât lumina speranţei rămâne, Viaţa trăieşte-o zâmbind!
Un pps frumos, cu un cântec romantic, în simfonia unei toamne plină de culori tulburătoare, dar şi de melancolie. Felicitări şi mulţumiri, dragă Angi! După cum vezi, mi-a plăcut aşa de mult, că ţi-am dedicat şi câteva versuri, în stilul meu, optimist! Eu îţi doresc o toamnă cât mai frumoasă, bogată în împliniri, cu iubire şi bucurii! Cu drag, Teodora Buiţă
Bine aţi revenit, dl. administrator! Nu e nicio problemă că n-aţi reuşit să postaţi prezentarea pe 15 august, bănuiesc că aţi fost în concediu! Mai este încă o aniversare a Sfintei Maria, pe 8 septembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte naşterea Fecioarei Maria, deci un nou prilej de bucurie şi sărbătoare! Aşadar, calde mulţumiri pentru postare, pentru amabilitate, pentru frumoasa surpriză..., pentru tot! Aceleaşi calde mulţumiri şi domnilor Cipri şi Christian, pentru vizualizare şi dărnicia notării! Sincere mulţumiri tuturor celor care au trecut pe aici şi mi-au vizionat prezentarea! Iar pentru 8 septembrie, vă urez de pe acum, petrecere frumoasă, alături de cele mai alese gânduri şi urări de bine şi sănătate! Încă o dată, din toată inima, „LA MULŢI ANI!” sărbătoriţilor!
Am urmărit cu drag şi încântare, fiecare lucrare cu excursia în America, una mai frumoasă ca alta, cu imagini deosebite ale locurilor văzute! Să ştii, Helmut, că de când am văzut primul pps din seria „Am fost în U.S.A.”, eram sigură că nu veţi rata cel mai fierbinte, luxos şi extravagant oraş, Las Vegas. Aţi fost într-o perioadă cu temperatura foarte ridicată, destul de greu de suportat... dar, încântaţi de toate minunăţiile oraşului, cred că aţi trecut mai uşor peste... Pe faimoasa stradă Strip, gazda celor mai luxoase cazinouri din lume, doar v-aţi plimbat sau, din curiozitate, aţi intrat în vreunul din acele tentante ispite? E bine că aţi ales să vă deplasaţi cu o maşină închiriată, aşa aţi avut cea mai mare libertate de mişcare, fără să depindeţi de alţii! Mulţumesc, Helmut şi Dieter, încă o dată, pentru tot frumosul transmis! Imaginile de la Grand Canyon mi-au tăiat respiraţia, iar cele cu apusul de soare mi-au încântat inima! Sincere felicitări şi mult succes în continuare! Cu stimă, Teodora Buiţă
Dragostea lui Orfeu, cel mai talentat cântăreţ al Eladei, pentru nimfa Euridice, semnifică limita până la care poate ajunge devotamentul unei iubiri adevărate, mai presus chiar de moarte. Iar Constelaţia Lirei, pe care o putem admira în nopţile cu cer senin, ne va reaminti mereu de una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste eternă, petrecută în cer şi pe pământ. Felicitări, dragă Angi, pentru frumoasa ta lucrare, cu un subiect şi imagini care emoţionează şi tulbură orice suflet sensibil! Cu drag, Teodora Buiţă
Ce surpriză frumoasă, o adevărată încântare să-ţi vizionez lucrarea, cu fotografii pe care nu te mai saturi să le priveşti! Felicitări, Helmut! Când mi-ai lăsat un comentariu la pps-ul meu cu excursia la Paris, printre altele ai amintit că ţi-ai propus în viitor să mergi şi în SUA, dar nu mă aşteptam să o faci aşa de repede! Ai fost în locuri cu adevărat deosebite, ai strâns amintiri de neuitat, aşa că, excursia, chiar dacă a fost destul de obositoare şi costisitoare, îşi merită fiecare bănuţ! Când viaţa ne oferă anumite oportunităţi, ar fi păcat să nu ne bucurăm de ele! Mulţumiri şi felicitări, încă o dată, pentru tot frumosul împărtăşit cu noi! Mă bucur pentru tine şi familia ta, pentru prietenii tăi, că aţi avut posibilitatea să trăiţi momente atât de speciale, vizitând locuri unde mulţi probabil nu vor ajunge vreodată! Cu stimă, Teodora Buiţă
Cunosc povestioara, a circulat pe internet, o lecţie de viaţă care ne învaţă cât de important este să ştii cum să comunici un mesaj, ca să obţii ceea ce îţi doreşti! Nu e suficient doar să transmiţi mesajul, ci contează foarte mult şi felul în care îl transmiţi, cum foloseşti cuvintele care contează, ca să ajungă la inima oamenilor! Modul în care prezinţi o idee şi mesajul pe care îl transmiţi pot reprezenta diferenţa dintre eşec şi succes. Aşadar, trebuie să învăţăm să comunicăm pe înţelesul cui vrem să ne înţeleagă, să alegem cuvintele care să atingă inima, fiindcă, aşa cum scrie şi în pps: „Cine alege cuvinte ce merg la inimă, poate realiza minuni”! M-a emoţionat mult subiectul pps-ului, dar şi mai mult m-au emoţionat cele mărturisite de tine, o adevărată tragedie, ce a provocat mare durere nu doar ginerelui, ci întregii familii. Helmut, m-au întristat atât de mult cele aflate, că nu-mi găsesc nici cuvintele pentru a exprima cât de rău îmi pare...! Cu toată stima, Teodora Buiţă
Parisul, oraşul luminii, artelor, culturii, îndrăgostiţilor..., poate cel mai boem oraş al Europei, cu multele lui locuri istorice, romantice sau misterioase, este un oraş drag sufletului meu, unde oricând aş reveni cu mare plăcere, fiindcă aici mereu găseşti ceva deosebit de văzut, de descoperit...! Referitor la întrebarea ta privind „opera marelui artist român Constantin Brâncuşi”, să ştii că francezii, care l-au considerat „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor”, au construit, în Piaţa Georges Pompidou din Paris, un muzeu dedicat marelui sculptor român, o replică a camerelor sale de lucru, unde sunt adunate marile sale realizări artistice ce au revoluţionat sculptura mondială. Din păcate, deşi mi-am dorit, timpul nu mi-a permis să vizitez Muzeul Naţional de Artă Modernă „Georges Pompidou” din Paris, pentru a admira operele genialului nostru artist, acesta fiind motivul pentru care nu am atins acest subiect, în prezentarea mea fiind incluse fotografii personale doar cu ce am vizitat la Paris şi în împrejurimi (castelele). Mulţumesc, Helmut, pentru vizionare, notare şi comentariul lăsat! Mă bucur că ai venit şi de data aceasta să-mi fii alături, cu amabilitatea care te caracterizează! Cu stimă, Teodora Buiţă
Portul Hamburg, cel mai mare port al Germaniei, numit şi „Poarta către lume”, face parte din marile atracţii ale oraşului, atât ca centru logistic, industrial şi rezidenţial, cât şi ca fundal pentru cultura modernă şi istoria Hamburgului. Celebrarea anuală a zilei înfiinţării portului (Hafengeburtstag), în luna mai (de obicei în primul weekend), este unul dintre cele mai mari evenimente publice ale oraşului Hamburg. Vizitatori germani şi străini sosesc aici în număr mare, pentru a lua parte la festivităţi. Toată acea atmosferă veselă de sărbătoare, cu remorchere plutind în ritm de „balet” sau „vals”, galioane vechi şi nave de croazieră noi ce permit efectuarea de tururi sau vizitarea lor de către turişti, inclusiv focurile de artificii explodând în zeci de culori pe timp de noapte, le-ai redat foarte bine, cu fotografii încântătoare în acest frumos pps! Excepţionale imaginile, mai ales cele cu apusul soarelui şi focurile de artificii! Felicitări, Helmut, pentru tot! Probabil a fost un pic obositor pentru tine şi doamna Edda, fiind mare aglomeraţie, dar pe de altă parte, cred că tot acel frumos a meritat efortul! Cu stimă, Teodora Buiţă
Minunat pps, cu imagini încântătoare din Hamburg, oraş ce îşi merită pe deplin locul în topul celor mai frumoase oraşe ale Germaniei, cunoscut pentru frumuseţea pitorească şi clădirile istorice, iar când plimbarea este făcută în doi, cum ai făcut-o tu, cu doamna Edda alături, desigur că plimbarea devine şi mai plăcută! Felicitări şi mulţumiri, Helmut, pentru informaţiile date şi imaginile minunate! Hamburg, „cel mai verde oraş” al ţării, dotat cu multe parcuri, rezervaţii naturale şi grădini (de exemplu, grădina japoneză de aici este cea mai mare grădină japoneză din lume), cu cel mai mare port din Germania, (al doilea în Europa şi al treilea în lume - după New York şi Londra), cu un mare număr de râuri şi canale, de unde şi denumirea de „oraşul râurilor”, cunoscut şi pentru faptul că are mai multe poduri decât Veneţia sau Amstersam şi cu cel mai mare spaţiu mediu de trai din lume, este un oraş care în fiecare an atrage mii de turişti, având atât de multe de oferit vizitatorilor...! Cu stimă, Teodora Buiţă
Felicitări, Adrian, pentru acest minunat pps cu lumini superbe care încântă şi vrăjesc, aurorele polare şi boreale fiind unele dintre cele mai interesante spectacole ale naturii, incredibil de frumoase! Misterul formării lor i-a intrigat permanent pe oamenii de ştiinţă şi, chiar dacă astăzi el a fost descifrat în cea mai mare parte a sa, aşa cum explici şi tu în lucrare, nu puţini sunt cei care cred că acest fenomen reprezintă o manifestare a unor forţe aflate dincolo de capacitatea de înţelegere a oamenilor. Primele texte care descriu o auroră polară aparţin lui Plinius cel Bătrân, care descrie o lumină puternic colorată care a coborât peste Roma. Aceste fascinante spectacole de lumini atmosferice, aurorele, nu apar doar pe Pământ, ci ele se formează şi în atmosferele altor planete care au câmp magnetic, printre care: Marte, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, având însă dimensiuni gigantice. Prin studiul aurorelor, cercetătorii pot afla multe despre vântul solar, cum afectează acesta atmosfera şi cum poate fi folosită această energie degajată în folosul omenirii. În urma observaţiilor asupra Soarelui, aceste aurore pot fi prezise cu destulă acurateţe. Ceea ce rămâne neexplicat este faptul că aurorele emit un sunet. Unii cercetători susţin că sunetele sunt cauzate de transformări dramatice care se produc în magnetosferă, iar alţii că sunetele îşi au originea în ciocnirea dintre două dimensiuni ale Universului. Dar, dincolo de explicaţiile ştiinţifice, aurorele polare rămân totuşi un spectacol unic, un fenomen misterios, o minunăţie a naturii, un magnific spectacol de lumini naturale intens şi minunat colorate, ce se desfăşoară noaptea pe cer şi care-i încântă şi-i uimeşte şi azi nu numai pe oamenii de rând, ci şi pe cei mai mari savanţi. Cu stimă, Teodora Buiţă
Comentariu la AURORE POLARE, data: 18.05.2018, 18:58
Mary Louise Streep, cunoscută mai ales sub numele de actriţă, Meryl Streep, deţinătoare a două recorduri în materie de nominalizări - 30, la Globurile de Aur, şi 21, la Oscar, câştigătoare a trei premii Oscar, opt Globuri de Aur şi a numeroase alte trofee, într-o carieră de 40 de ani, este considerată de unii critici ca fiind cea mai mare actriţă de teatru, film şi televiziune, din generaţia sa. În 2003, Meryl Streep a primit din partea guvernului francez, Ordinul Artelor şi Literelor în rang de Comandor. În 2004 a câştigat al doilea premiu Emmy, cu rolul din miniseria TV „Îngeri din America”, produsă de postul HBO. Tot în 2004 a primit premiul pentru întreaga carieră, din partea Institutului American de Film (AFI), şi Kennedy Center Honour, în 2011, pentru contribuţia adusă promovării şi dezvoltării culturii americane. Preşedintele Barack Obama i-a oferit în 2010 National Medal of Arts şi, în 2014, Presidential Medal of Freedom. În 2017 actriţa a fost recompensată cu trofeul Cecil B. DeMille la gala Golden Globes Awards. Am citit într-un comunicat scris de BBC că a început demersurile pentru a-şi patenta numele, în încercarea de a opri exploatarea lui. A depus mai multe acte la US Trademark Office, în vederea deţinerii drepturilor exclusive de folosire a numelui în industria de divertisment. Totuşi, „această măsură nu va interzice oamenilor să se refere online la Meryl Streep”, a explicat Georeg Sevier, avocat de drept al proprietăţii intelectuale. Mă bucur şi te felicit, Adrian, că ai ales şi ai prezentat un subiect aşa de frumos, amplu şi bine documentat! Ca mulţi alţii, desigur că şi eu o admir pe această mare actriţă americană, atât de talentată, ce a realizat roluri nemuritoare în filme care, fie m-au impresionat până la lacrimi [„Kramer contra Kramer” (1979), „Alegerea Sophiei” (1982)], fie m-au fermecat, cu poveşti de iubire, aventuri... [„Iubita locotenentului francez” (1981), „Când te îndrăgosteşti” (1984), „Departe de Africa” (1985), „Podurile din Madison County”(1995), „Oraşul judecăţii de apoi” (1991), „Dragoste frântă” (1986), „Diavolul se îmbracă de la Prada” (2006)...] sau m-au amuzat [„Tinereţe veşnică” (1992), „E tare complicat” (2009), „Julie şi Julia” (2009), „Florence” (2016)], iar unele, în acelaşi timp m-au amuzat, dar m-au şi pus pe gânduri şi chiar m-au întristat [„Terapie de cuplu” (2012)]. La fel ca Meryl Streep, şi eu „Cred în puterea omului de a strânge într-un tot ce avem mai bun în noi înşine. În dragoste, speranţă şi optimism - aceste lucruri minunate care par inexplicabile.” Cu stimă, Teodora Buiţă
P.S. În ceea ce priveşte notele mici date de unii răutăcioşi, printre care se numără şi Marina M. (o persoană care sigur e la vârsta senectuţii, din moment ce nu mai are nici ţinere de minte - cel puţin la mine, a revenit la aceeaşi lucrare şi m-a depunctat nu doar o dată, de ex.: „Dalbă floare - iubirea”), credeam că te-ai lămurit că nu e cazul să le mai iei în seamă! Eu, în ultimul timp, aşa am procedat! Dacă acestor persoane nu le e jenă de ceea ce fac, e treaba lor, e ruşinea lor, de ce să mă necăjesc eu degeaba? Cei care ne vizualizează lucrările au deja o părere formată, sunt sigură că le apreciază la adevărata lor valoare, nu se lasă influenţaţi de notele date de anumiţi răuvoitori! Am totuşi o nedumerire, de aceea îl rog pe dl. administrator, dacă mă poate lămuri, cum e posibil ca o persoană să dea aceleiaşi lucrări, mai multe note? Eu credeam că o lucrare poate fi notată o singură dată de către o persoană, nu de mai multe ori! Chiar nu există o posibilitate de a se stopa notarea de mai multe ori a unei lucrări, de către aceeaşi persoană? Cu atât mai mult când respectiva persoană e pusă pe răutăţi (altfel de ce ar reveni să depuncteze o lucrare, pe care deja o notase „în bătaie de joc”), ca Marina M. şi alţii din aceeaşi categorie, ce umblă cu pseudonime!!?
Nu am fost la Heidelberg, dar am fost încântată de ce am citit, de imaginile văzute cu acest frumos oraş, al cărui castel, timp de câteva secole a fost reşedinţa principelui elector al Palatinatului. Iar pps-ul tău minunat, cu explicaţii bine documentate şi fotografii splendide, pentru care te felicit, a venit ca o completare, care să-mi întărească părerea formată! Excepţională perspectiva asupra oraşului şi a râului Neckar, mai ales în imaginea cu apusul de soare! Pe lângă cele două rarităţi din Heidelberg, menţionate de tine, aş adăuga una mai nouă: Muzeul Ambalajelor Germane, deschis în 1997, primul şi singurul muzeu de acest gen. O fostă biserică a fost transformată în mod inovativ pentru a găzdui fascinanta documentare a ambalajelor şi proiectării ambalajelor de produse de marcă. Vizitatorii Deutsches Verpackungs-Museum au posibilitatea de a descoperi cât de mult poate varia aspectul exterior al unui produs, exponatele variind de la tradiţional la avangardism. Am mai reţinut un amănunt interesant legat de castelul din Heidelberg, bine de ştiut pentru când mă voi hotărî să vizitez oraşul: de regulă, în prima sâmbătă din iunie, a doua sâmbătă din iulie şi în prima sâmbătă din septembrie, seara, în jurul orelor 22, se organizează un impresionant foc de artificii, eveniment care, aşa cum e de aşteptat, adună extrem de mulţi spectatori. În concluzie, meditând la trecutul istoric şi privind la toate frumuseţile din Heildeberg, e de înţeles de ce marii scriitori, precum Goethe şi Thomas Mann şi-au găsit în acest oraş muza şi de ce Alexandru Ioan Cuza a ales acest oraş pentru a-şi trăi ultimi ani ai vieţii sale în exil. Cu stimă, Teodora Buiţă
Bujorul românesc, această frumoasă floare rară care a supravieţuit erei glaciare, este o specie unică în Europa. Creşte doar în anumite zone ale României şi este protejată prin lege. În folclor se spunea despre bujori că au fost creaţi de Zeiţa Lunii, pentru a reflecta pe timpul nopţii razele acesteia. Se mai spune, de asemenea, că bujorii trebuie ţinuţi în dormitor de către cupluri, deoarece sunt plante ce aduc beneficii în plan erotic. Chiar şi un tablou cu bujori aduce energie şi aprinde flacăra iubirii într-un cuplu. Bujorul, numit în chinezeşte "Sho-yo" ("plantă medicinală"), reprezenta familia regală din China şi era considerat o floare a prosperităţii şi un simbol al frumuseţii şi bogăţiei. Trecând peste poveştile şi legendele referitoare la bujori, adevărul este că ne încântă privirile cu florile lor luxuriante, care, în plus, sunt şi frumos parfumate, fiind perfecte pentru decorarea căminului sau pentru a fi oferite cadou. Felicitări şi mulţumiri, Adrian, pentru acest pps care transmite multă gingăşie şi frumuseţe! O floare oricând aduce bucurie şi încântare! Cu stimă, Teodora Buiţă
Când un comentariu e sincer, amabil, scris cu sufletul, aşa cum procedezi tu, contează mai puţin valoarea literară! Important este ceea ce reuşeşti să transmiţi, iar tu o faci de fiecare dată frumos, la fel ca şi acum! Mulţumesc mult, Helmut, pentru tot: pentru vizualizare, notare, urări şi gânduri bune, şi mai ales, pentru că-mi eşti alături şi mă încurajezi, mă feliciţi la fiecare lucrare, aşa cum fac bunii prieteni, chiar dacă nu ne cunoaştem personal! Mă bucur că ţi-a plăcut prezentarea mea! Spre deosebire de altele, pe aceasta am personalizat-o, incluzând câteva fotografii ale mele (3 în slide-ul 8 - de când eram elevă şi studentă şi 2 în ultimul slide - din prezent). Nu ai ghicit, aşa-i? Helmut, îţi urez încă o dată, ţie, întregii familii, celor dragi şi tuturor credincioşilor ce sărbătoresc duminică Paştele, să vă bucuraţi de un Paşte fericit, în lumină, credinţă, pace şi înălţare spirituală! Iar credincioşilor de religie ortodoxă, le doresc o Duminică a Floriilor binecuvântată, cu sănătate şi iubire, plină de veselie şi frumos! Nu i-am uitat nici pe sărbătoriţi, tuturor purtătorilor unui nume de floare, le urez "LA MULŢI ANI!”! Să vă fie ziua minunată, încărcată de flori, bucurie şi nenumărate surprize plăcute! Tot ce vă doriţi, să vi se împlinească!
Cu stimă, Teodora Buiţă
Comentariu la Amintiri..., data: 29.03.2018, 17:00
Deşi nu corespund principiilor mele de viaţă, furtul şi înşelăciunea, mai ales când e vorba despre cel mai frumos şi curat sentiment, iubirea, aşa cum a procedat iubăreţul Zeus, mai ales că la el nu era vorba nici măcar de o mare şi unică iubire (din cele citite, am înţeles că Zeus a avut o mulţime de aventuri...), tu ai îmbrăcat aşa de încântător totul, pe un fond muzical încărcat şi el de emoţie, că m-am lăsat şi eu furată de poveste! Mulţumiri şi felicitări, dragă Veronica, pentru tot frumosul transmis, o dantelărie de graţie, gingăşie, sensibilitate şi multă emoţie!
Ce noroc pe tine, Helmut, să schiezi în aşa locuri splendide, în munţii consideraţi a fi unii dintre cei mai frumoşi din lume, o minune a naturii, care, la apusul soarelui, îşi îmbracă piscurile într-o feerie de culori, în variate nuanţe de roşu, albastru, violet... Pe drept cuvânt UNESCO a fost încântat de fumuseţea munţilor Dolomiţi, de rocile lor specifice, declarându-i Patrimoniu Natural Mondial, cum încântaţi au fost şi Goethe, scriitorul Mario Rigoni Stern sau celebrul arhitect Charles-Édouard Jeanneret-Gris, cunoscut sub pseudonimul „Le Corbusier”, care descria acest spectaculos lanţ muntos ca fiind „cea mai frumoasă operă arhitecturală din lume”. Şi ca întotdeauna, Nikonul tău vrăjit a făcut iar minuni, aşa că îţi mulţumesc şi te felicit, Helmut, pentru imaginile încântătoare din pps, fotografii clare, luminoase, redând măreţia şi spectaculozitatea Dolomiţilor, pe care le-am privit cu reală plăcere! M-am uitat şi după d-na Edda, dar de data aceasta n-am văzut-o! Dar tu apari în vreuna din ele? Fiindcă la voi duminică se sărbătoreşte Paştele, doresc întregii familii şi tuturor credincioşilor de religie catolică, să vă bucuraţi de un Paşte binecuvântat, fericit, în lumină, iubire şi pace! Cu stimă, Teodora Buiţă
Vă mulţumesc, dl. administrator, pentru amabilitate şi bunăvoinţă! Bănuiesc că nota se vrea o compensare a faptului că am realizat eu un pps cu urări pentru doamne, în loc să-l fi realizat un domn, cum ar fi fost poate mai potrivit într-un asemenea moment? Sau... s-a vrut cadoul dvs. de 8 Martie? Oricare a fost intenţia, bineînţeles că eu mă bucur pentru frumoasa surpriză! Aceleaşi calde mulţumiri doresc să i le transmit şi d-lui Pop Ion pentru amabilitatea şi dărnicia notării lucrării mele, la fel şi a altora pe care le-am postat pe site!
Când am văzut titlul lucrării, iniţial m-am gândit că e vorba despre o excursie făcută cu bicicleta, ceea ce m-a cam îngrijorat puţin, la gândul cât de obositoare a putut fi, „pe un traseu atât de lung şi complicat”, apoi m-am liniştit, când am înţeles că totuşi călătoria a fost făcută cu motocicleta (e adevărat, tot obositoare, dar în timp mai scurt)! Da, te înţeleg, Cristina, ce emoţii mari ai avut ca mamă, rămasă acasă şi aşteptând veşti de la fiul plecat atât de departe, dar, pe de altă parte, cu toată oboseala, emoţia, pericolul, frigul, burniţa, ploaia... suportate de Cristian pentru a-şi îndeplini visul, ţinând cont de toate minunăţiile văzute, „a meritat orice secundă”, aşa cum mărturiseşte chiar el şi-i dau dreptate! Dacă mie mi-au tăiat respiraţia imaginile din pps, îmi dau seama cum trebuie să se fi simţit Cristian la vederea lor...! Sincer, mă bucur pentru el! La vârsta lui şi într-un timp relativ scurt, a reuşit să vadă locuri pe care alţii nu le-au văzut poate într-o viaţă. Mulţumiri şi felicitări amândurora, pentru tot frumosul transmis! Mi-a plăcut ce am văzut, inclusiv stilul simpatic de narator al lui Cristian, împărtăşind cu noi impresiile şi trăirile avute...
Vă mulţumesc, domnul Cipri, pentru urări şi gânduri bune! Mă bucur că aţi rămas acelaşi domn amabil şi drăguţ, care se gândeşte la colegele prezente pe acest site! Sper să vă vadă urările! Un gest frumos oricând este bine-venit! Vă rog să le transmiteţi urări de bine şi frumos şi doamnelor din viaţa dvs.! Şi fiindcă pe 9 martie, conform tradiţiei româneşti, la noi s-a sărbătorit Ziua Bărbatului sau Mucenicii, eu vă întorc urările, vă transmit „La mulţi ani!” cu sănătate, bucurie şi... frumoase împliniri! Aceleaşi calde urări pentru dl. administrator şi toţi colegii noştri de pe site!
Mulţumesc, Angelica, pentru zâmbet! Cunoscut acest pps cu o anecdotă simpatică, plină de tâlc! Adevărul este că se mai întâmplă uneori şi în realitate, ca o femeie inteligentă să cosmetizeze adevărul pentru o cauză nobilă! Îmi plac persoanele cu simţul umorului şi mă bucur că şi tu faci parte dintre ele! Draga mea, îţi doresc să rămâi la fel, iar viaţa să îţi răspundă cu bucurii şi împliniri, cu iubire şi tot ce te face fericită! Deşi pps-ul în sine nu are valoare artistică, eu l-am notat cu 10 steluţe pentru umorul lui şi ideea transmisă! Uneori, contează atât de mult un zâmbet..., tocmai lucrurile mărunte aduc adevărata fericire!
Încântătorul tău pps, plin de culoare, parfum şi lumină, lucrat într-un stil elegant şi laborios, cu o poveste minunată şi un cântec romantic, m-a fermecat cu totul! Mulţumiri şi felicitări, dragă Veronica, pentru frumosul împărtăşit, care, sensibil, suav şi delicat, mi-a colorat sufletul în lumini de curcubeu! Aşa cum apariţia unui curcubeu aduce întotdeauna bucurie, eu îţi doresc ca şi viaţa ta să fie la fel de colorată, cu momente de frumos şi bucurie!
“Femeia… frumuseţe, fascinaţie, mister şi putere. Femeia… cântec, poezie, imn. Femeia… iubită, mamă, muză, savant, sfântă. Dar mai presus de toate şi înainte de orice, FEMEIE.”
„LA MULŢI ANI!”, dragă Cristina! Chiar dacă vin cu întârziere, fiindcă am avut probleme cu calculatorul, sper că urarea mea este bine-primită! Mulţumesc pentru urări şi pps-ul tău sensibil, încărcat cu gingăşie şi frumos, un adevărat regal floral! Îţi doresc ca primăvara care deja adie în aer, cu bucurie şi speranţe noi, să-ţi aducă tot ce sufletul tău visează!
Mulţumiri şi felicitări, Helmut, pentru acest pps bine lucrat, cu date informative despre trecutul istoric tumultuos al cetăţii Hambach! Foarte reuşite imaginile folosite, frumoase, clare! Şi fiindcă pe 9 martie, conform tradiţiei româneşti, la noi s-a sărbătorit Ziua Bărbatului sau Mucenicii, eu îţi întorc urările pe care cu amabilitate le-ai făcut de Ziua Femeii, îţi transmit „La mulţi ani!” cu sănătate, bucurie şi... frumoase împliniri! Aceleaşi calde urări pentru toţi colegii noştri de pe site! Îmi pare rău că nu le-am putut transmite chiar pe 9 martie, dar am avut probleme cu calculatorul!
Un pps minunat, cu o poezie ce transmite multă căldură şi îndemn la bunătate şi iubire, a unui martir al poeziei creştine, Vasile Militaru, a cărui operă, după cum se ştie, a fost complet interzisă şi ignorată între anii 1944-1989. Poezia m-a emoţionat de prima dată când am citit-o, cu ani în urmă, iar acum, îmbrăcată de tine cu sensibilitate, cu imagini frumoase, m-a emoţionat şi mai mult. M-a trimis în lumea gingaşă a copilăriei, când sufletul era curat, şi, aşa cum scrie poetul, „milos, şi bun, şi iubitor”, când nu s-a izbit încă de răutatea şi egoismul celor mari: „Plecă, pe gânduri, voievodul Şi se gândea că nu-i de-ajuns Să fii bogat, temut şi veşnic De măreţia ta pătruns.
Mai trebuie să ai un suflet Milos, şi bun, şi iubitor, De vrei să fii iubit de oameni Şi de podoaba codrilor.”
Îţi mulţumesc şi te felicit, dragă Veronica, pentru tot frumosul transmis! „Bunătatea dă naştere la bunătate”, spune un proverb grecesc şi aşa şi este, fiindcă orice gest de bunătate, indiferent cât e el de mic, nu e în zadar, ci produce mutaţii în sufletele sensibile, conducând la atingerea fericirii.
Helmut, să ştii că în Moldova, spre deosebire de celelalte regiuni ale ţării, pe vremuri exista obiceiul ca fetele să ofere mărţişoare băieţilor! Cum eu însă sunt din Banat, desigur că am oferit mărţişorul doamnelor (deci şi celor din viaţa ta), iar urările pentru toată lumea (deci şi ţie), fiindcă de sănătate, iubire, fericire... toţi avem nevoie! Mă bucur că ţi-a plăcut mărţişorul meu virtual! Am vrut să aduc un strop de căldură, de veselie şi frumos, ţinând cont că afară numai a primăvară nu arată a fi... Mulţumesc pentru oprire, notare şi tot ce mi-ai scris, amabil ca întotdeauna! Mulţumesc mult şi pentru mărţişorul oferit, cu picturile lui Pino Daeni! Cunosc lucrarea, aparţine doamnei Adriana Năstase, mi-a fost trimisă mai demult pe e-mail! Bineînţeles că mi-a plăcut acest frumos pps, picturile lui Daeni, cu femei romantice, gânditoare sau cuprinse de emoţii copleşitoare, în aşteptarea iubiţilor, transmit multă gingăşie şi sensibilitate! În ceea ce priveşte cântecul lui Frank Michael, sunt de acord cu el că „toate femeile sunt frumoase”, fiecare femeie are un „ceva” al ei, ce o face unică, specială! Nu există femei urâte, fiindcă frumuseţea unei femei vine dinăuntrul ei, din încrederea în sine, de la sufletul ei minunat, deosebit, plin de lumină, de iubire şi bunătate. Eu aşa gândesc, că frumuseţea adevărată nu se raportează la trăsăturile fizice, ele vin doar să completeze frumuseţea desăvârşită a sufletului! Închei mulţumind încă o dată pentru tot şi să te bucuri de o primăvară minunată, cu cei dragi alături! Cu stimă, Teodora Buiţă
Da, Elena, la o prezentare realizată de mine cu felicitări de 1 Martie, postată în 2010, ne-am întâlnit prima dată virtual, când mi-ai lăsat un comentariu care m-a emoţionat, la fel ca şi cel de acum, pentru care îţi mulţumesc! Se pare că a fost o întâlnire cu noroc, fiindcă am rămas prietene. Sunt multe feluri de prieteni, unii vin şi pleacă, tu însă ai ales să rămâi şi mă bucur că a fost aşa! Draga mea prietenă, mă întreb oare ce aş putea eu să-ţi doresc la început de primăvară, mai mult decât îţi doreşti tu? Poate să ţi se îndeplinească şi visele pe care le crezi mai puţin realizabile! Primăvara care vine să-ţi umple sufletul cu raze de bucurie şi frumos, speranţă, multă iubire şi tot ce te face fericită! Cu mult drag, Teodora Buiţă
Deosebit subiectul acestui pps, mai ales că René Magritte este unul dintre artiştii care îţi oferă o veritabilă provocare intelectuală! Cu siguranţă, textul şi trăirile tale, privind cele trei tablouri, sunt originale, văzute altfel decât oricare alt privitor şi probabil, chiar ale artistului însuşi! Ţinând cont că la René Magritte există un „paradox al semnificaţiei”, întocmai ca în picturile lui suprarealiste, pentru ca misterul să poată fi evocat, alături de imaginea „sferei - simbol al perfecţiunii, univers al singurărăţii absolute”, ai adăugat imaginea mării, solitare şi misterioase, venind apoi, prin comparaţie, cu o altă imagine imediată, familiară, a iubitei, care pentru tine pare la fel de misterioasă, ca marea, dar şi ca sfera, din moment ce „gânduri, ezitări şi întrebări” le-a adunat „într-o sferă”, „într-un echilibru cuminte şi misterios”. Misterul şi magia apar, la fel ca în tablourile lui Magritte, pe care le priveşti, prin juxtapunerea surprinzătare şi trecerea amplă dinspre una înspre cealaltă a imaginilor, care, deşi nu ar părea să aibă vreo legătură aparentă între ele, de fapt, simbolizează acelaşi lucru: misterul. Totul duce la mirarea aceea dătătoare de nelinişti metafizice, întocmai ca în picturile artistului, care mărturiseşte că: „Tot ce vedem ascunde un alt lucru, întotdeauna dorim să vedem ce este ascuns în locul imaginii reale", întocmai ca punctele sferei şi „lumea de gânduri, ezitări şi întrebări” a iubitei. Alegerea ta, denotă o preocupare elevată, rafinată, deloc simplă. Cel de-al doilea tablou l-ai prezentat ca văzându-l prin perspectiva sumbră a viitorului iubirii de cuplu... Iar repetarea a pus şi mai bine în evidenţă durerea partenerului, care simte că iubita se înstrăinează în iubire, deşi sunt încă „o singură fiinţă”, cu „acelaşi gând, acelaşi vis”, o simte parcă totuşi îndepărtându-se..., într-un viitor în care, în loc de lumină, el vede întuneric. Interesante mărturisirile şi simţămintele referitoare la privirea celui de-al treilea tablou, „La magie noire”, cu întrebările personale despre metamorfoza întrezărită în femeia cu care împărţeai „gândurile, tăcerile, jurămintele, aşteptările, credinţele şi dorinţele” voastre! Fără îndoială că într-un muzeu vezi multe tablouri, fiecare cu istoria lui, cu povestea lui..., iar tu, Adrian, prin descrierea trăirilor şi emoţiilor personale, într-un mod atât de original, i-ai dat noi dimensiuni tablourilor lui Magritte! Felicitări pentru un pps frumos, interesant, deosebit! Cu stimă, Teodora Buiţă
Talentatul şi marele poet Adrian Păunescu a scris aşa cum a trăit, pătimaş, arzând în flacăra iubirii tumultuoase poveşti de dragoste, consemnate în jurnale şi, mai ales, sublimate superb în volume de versuri. A trăit şi a descris iubirea sub toate formele ei, în versuri profunde, tulburătoare, de la momentele frumoase de început (când s-a îndrăgostit şi reîndrăgostit de femei care au ocupat locuri însemnate în istoria inimii şi a scrisului său), până la cele ale tragicei despărţiri, cu iubiri şi dureri sfâşietoare, ca în volumele de versuri de dragoste: „Liber să sufăr" şi „Din doi în doi". Într-un interviu acordat revistei „Tango”, când a fost întrebat despre numărul marilor sale iubiri, poetul mărturisea sincer: ”E ceţos totul. Nu cred că ştiu să număr, nu în sensul că ar fi foarte multe... Cred că am avut trei mari iubiri. Deşi cred că sunt nedrept. Mai degrabă 3,14 - Pi. Şi nenorocirea e că femeile au orgoliul, cum au şi bărbaţii, să fie unicate, şi orice-ai spune de la 1 în sus e jignitor". De fapt, fiecare femeie din viaţa sa a inspirat volume copleşitoare de poezii, pe care le citesc şi recitesc cu mare emoţie, aşa cum le-am recitit şi pe cele din lucrarea ta, minunat realizată, cu multă sensibilitate. Ai ales unele dintre cele mai frumoase poezii de dragoste, care de-a dreptul copleşesc prin ceea ce transmit! Te felicit şi îţi mulţumesc, Adrian, pentru aceste momente de emoţie şi frumos! Cu stimă, Teodora Buiţă
Dacă te-ai molipsit de optimismul meu, e bine, fiindcă şi tu, dragă Elena, de când ai venit în lumea mea, mi-ai făcut-o mai frumoasă, îmbrăcând-o cu prietenia ta sinceră şi caldă! Mulţumesc pentru urări, gânduri bune, pentru notă, pentru trecerea ta plăcută pe aici, în paşi de vals, cu bucuria că gingăşia şi veselia diafanelor „picături de alb” te-au cucerit şi pe tine! Ca întotdeauna, încântată să te am alături! Viaţa să-ţi picure mereu cu iubire şi frumos, să fii fericită!
Cum în calendarul ortodox sunt sărbătorite vreo 5 Sf. Teodora (11 februarie - Sf. Teodora Impărăteasa; 7 august - Sf. Teodora de la Sihla; 29 augusut - Sf. Cuv. Teodora din Tesalonic; 11 sept. - Sf. Teodora din Alexandria; 30 dec. - Cuv. Teodora din Cezareea), se întâmplă câteodată să uit de câte vreuna din ele!!! Noroc cu bunii mei prieteni, care nu uită, printre care acum se numără şi familia Gürtler! Cu recunoştinţă, vă mulţumesc din suflet, d-na Edda şi Helmut, pentru frumoasa surpriză făcută! V-am citit cu multă emoţie şi bucurie mesajul cu felicitări în versuri, nu mă aşteptam să cunoaşteţi sărbătorile creştine ortodoxe, presupunând că sunteţi de religie catolică, de aceea surpriza a fost cu atât mai mare! Toate urările transmise mie doresc să vi se întoarcă înmiit, bucuria, sănătatea, fericirea să nu vă lipsească niciodată, să vă fie mereu alături, aşa cum vă e şi iubirea! Cu deosebită stimă şi aleasă preţuire, Teodora Buiţă
Vă mulţumesc, dl. administrator că aţi rezolvat problema apărută! Ştiam de ea, fiindcă m-au anunţat mai mulţi prieteni, care au descărcat pps-ul cu intenţia să-l trimită mai departe şi nu l-au putut deschide, dar nu am vrut să vă deranjez în 14, fiind o zi specială, v-am lăsat să sărbătoriţi. Le-am trimis lucrarea pe e-mail, cu gândul să vă informez în zilele următoare ce se întâmplă! Nu am mai făcut-o, fiindcă am văzut că v-a scris dl. Helmut, iar dvs. amabil, aţi rezolvat problema prompt! Încă o dată, mii de mulţumiri pentru tot! Să vă fie viaţa îmbrăcată cu mult frumos! „La mulţi ani!”, pentru 24 februarie!
Claudia, draga mea, bucuroasă să te văd! Mulţumesc mult pentru aprecieri, pentru faptul că ţi-ai făcut timp să-mi vizionezi lucrarea, să-mi fii alături! M-am gândit că s-ar putea să-ţi placă, fiindcă şi tu eşti o romantică. Îţi doresc să nu te schimbi, iar iubirea să-ţi fie mereu alături!
Octavian Paler spunea că: “A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi.”, iar cum sufletul meu e plin de iubire, cu aceeaşi bucurie şi lumină avute la vârsta adolescenţei, dragă Averio, nu trebuie să fii surprinsă, că la vârsta maturităţii versurile mele exprimă asemenea trăiri emoţionale! Şi nici nu cred că anii, cu timpul, mă vor schimba. Un înţelept zicea că „de când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii”, şi aşa cred şi eu, că probabil am fost trimişi pe Pământ ca să învăţăm să iubim! Mă bucur, draga mea, că ţi-ai făcut timp să-mi vizionezi lucrarea, să o notezi, şi cu sensibilitatea care te caracterizează, mi-ai scris câteva rânduri calde! Încântată, că ţi-a plăcut ce ai văzut! Pentru toate acestea, îţi mulţumesc! Eşti un suflet frumos, îţi doresc ca iubirea să nu te părăsească niciodată!
Mulţumesc, Helmut, pentru că, amabil ca întotdeauna, ţi-ai făcut timp să-mi vizionezi lucrarea, să o notezi, să-mi scrii cuvinte frumoase, ba chiar să-mi vii şi în ajutor, atenţionându-l pe dl. administrator că sunt probleme cu deschiderea pps-ului! Să ştii că m-ai impresionat cu cele mărturisite, referitor la căsnicia ta! Ce poate fi mai frumos decât să trăieşti toată viaţa cu aleasa inimii? Toată admiraţia mea pentru tine şi pentru doamna Edda! La cei 55 de ani de mariaj, eu vă doresc să se adune măcar încă pe atât! Iată dovada a ceea ce spuneam într-un alt comentariu, că iubirea adevărată nu are vârstă, atunci când e curată, la orice vârstă e frumoasă! Mi-am amintit de cuvintele emoţionante scrise de Goethe iubitei lui, Charlotte von Stein: „Tu eşti etalonul pentru toate femeile pe care le văd, pentru toţi oamenii; prin dragostea ta văd lumea. [...] Eu deţin cea mai scumpă comoară şi sunt cel mai bogat, mai norocos şi mai fericit dintre toţi.” Mă bucur să aflu că şi tu eşti unul dintre aceşti norocoşi fericiţi, care şi-a întâlnit sufletul pereche! Felicitări!
Mulţumesc, dl. Ciprian, pentru urare! De asemenea, pentru trecere, pentru notă, pentru cele scrise! Că acea ''forţă extrem de puternică'' dvs. o „folosiţi cu încredere”, am înţeles de când mi-aţi scris un citat al lui Henry Drummond: „Vei realiza când vei privi înapoi asupa vieţii tale că momentele în care ai trăit cu adevărat sunt acelea în care ai făcut lucruri în spiritul dragostei.” Ce bine că gândiţi aşa! Sper să continuaţi la fel, fiindcă numai prin iubire, cel mai pur şi mai frumos sentiment dintre toate, omul îşi află împlinirea! Închei cu un sfat înţelept dat de Charles Dickens, pe care eu mă străduiesc să-l aplic: „Să aveţi o inimă care să nu devină niciodată aspră, un calm care niciodată să nu obosească şi o atingere care niciodată să nu rănească!”
E destul de greu să exprimi în cuvinte simţămintele trăite... mai ales când eşti o persoană timidă... Fiecare simte şi trăieşte iubirea în felul său, fiindcă fiecare persoană este unică... Da, fiecare cu povestea sa, cu sentimentele şi visurile sale... Şi cine ştie câţi nu au aşteptat plini de speranţă, cu sufletul tremurând de dor, scrisori ce nu au mai venit, „de-o mână care nu ne-a scris”, cum spune unul dintre poeţii dragi mie, Radu Gyr, în poezia sa, sau, de exemplu, cum mărturiseşte în cartea „Dragostea nu moare”, indianca Maitreyi Devi, care a trăit o frumoasă poveste de dragoste interzisă cu Mircea Eliade, în perioada când acesta se afla la studii în India: „Zac întrebându-mă de ce a distrus el această iubire, un dar al lui Dumnezeu. Dacă am fi izbutit ca, în zece ani, să ne scriem câte o singură scrisoare, ar fi fost de ajuns. Cu această unică scrisoare, noi am fi trecut peste oceanele şi continentele care ne despărţeau. Cele două euri ale noastre ar fi redobândit desăvârşirea.” Angi dragă, imaginile din pps-ul tău romantic mi-au trezit multă nostalgie, la gândul că, din păcate, odată cu intrarea Internetului în viaţa noastră, oamenii au renunţat să-şi mai aştearnă gândurile, sentimentele pe hârtie, să mai trimită scrisori parfumate, romantice... persoanei dragi, aşa, ca odinioară. Conversaţiile online, declaraţiile de dragoste transmise pe diverse reţele de socializare, nu au nici pe departe profunzimea, emoţia, sensibilitatea scrisorilor de altădată... Felicitări şi mulţumiri pentru frumosul tău pps, ce transmite multă emoţie şi, cum spuneam mai sus, dulce nostalgie! Dovadă că mi-a plăcut mult, uite cât ţi-am scris, năpădită de gânduri, de amintiri...!!!
Ce plăcut trebuie să fie să te plimbi pe cărări de munte, în aerul curat, parfumat şi colorat cu gingăşia primelor flori ivite de sub stratul de zăpadă şi iarba de un verde crud, în mângâieri de raze blânde, aducând bucurie şi speranţă... Felicitări şi mulţumiri, Helmut, pentru această plăcută plimbare virtuală, în primele adieri de primăvară, un pps colorat, ca o simfonie suavă, ce transmite mult frumos şi optimism, fiindcă primăvara înseamnă renaştere, înseamnă un nou început cu lumina speranţei! Referitor la citatul pe care l-ai scris, "Frumuseţea se află în ochii privitorului", dacă până în prezent era doar o licenţă poetică, oamenii de ştiinţă de la o universitate londoneză au descoperit că expresia conţine un mare adevăr. Potrivit specialiştilor, imaginea lucrurilor pe care le vedem este controlată de o zonă a creierului aflată în spatele ochilor, denumită "cortex orbitofrontal”, care se activează ori de câte ori vedem ceva frumos, ţinând cont de gusturile noastre în acest domeniu. Pentru a realiza această cercetare, experţii au cerut unui grup de 21 de persoane, bărbaţi şi femei, să evalueze frumuseţea unor tablouri, timp în care creierele lor erau scanate. Rezultatele cercetării, publicate în jurnalul PLoS One, au arătat că acest "cortex orbitofrontal" s-a activat atunci când subiecţii au văzut picturi care le plăceau cu adevărat, fără a se ţine cont de ceea ce era cu adevărat frumos sau nu. Cu stimă, Teodora Buiţă
Am urmărit pps-ul cu multă emoţie şi tristeţe, la gândul a tot ce a trăit poetul latin Publius Ovidius Naso, tristeţe ce am simţit-o şi mai demult, când am citit din versurile lui scrise în exil. Singur şi nefericit, departe de cei dragi, departe de ţara lui, cât de mult trebuie să fi suferit... acest talentat poet, cândva iubit şi răsfăţat de frumoasele din Roma, care-i citeau cu multă admiraţie poeziile sale erotice! Când am citit distihurile, de un profund umanism, pe care şi le-a compus ca epitaf, la moartea lui, mi-au dat lacrimile... Felicitări, Adrian, pentru idee, pentru muncă, pentru realizare! Meriţi toate laudele şi pentru faptul că ai adus în atenţia publicului un mare poet care ar trebui citit de către toţi românii, având în vedere faptul că în „Tristele”, ne vorbeşte şi despre trecutul nostru, fiind primul poet în a cărui operă sunt descrişi locuitorii care au trăit pe aceste meleaguri, viaţa lor, ocupaţiile, aminteşte chiar şi despre clima mai aspră decât cea a Italiei, cea cu cerul veşnic senin, după care îi plângea sufletul. Cu stimă, Teodora Buiţă
Felicitări, Adrian, pentru realizarea a încă unui pps deosebit, cu un subiect interesant, continuând tema cărţii „Eul detestabil”, în care Octavian Paler ne împărtăşeşte gândurile lui la privirea unor tablouri celebre. „Cei pregătiţi să înţeleagă un lucru n-au nevoie, oricum, ca acel lucru să le fie strigat în urechi.”, spune scriitorul în cartea sa. „Ţipătul”, cunoscuta capodoperă a pictorului expresionist, Edvard Munch, apreciată a fi una dintre cele mai valoroase picturi din lume, este totodată una dintre cele mai enigmatice şi stranii lucrări din istoria artei, care, în opinia multora, simbolizează strigătul omului modern, zdrobit de angoasele existenţei cotidiene, sau mai exact, acea teamă greu de definit. Aş adăuga în completare, despre Edvard Munch, acest geniu însingurat, că a pictat şi a scris cu aceeaşi intensitate, fiind obsedat de „studiul sufletului”, după cum chiar el mărturiseşte, că el este poet şi că opera lui se împarte în două: a "Pictorului" şi a supernervosului său prieten "Poetul". Cu stimă, Teodora Buiţă
„N-ajunge să ai talent. Trebuie să ai ceva de spus.”, scrie Octavian Paler în cartea sa „Eul detestabil”, iar Théodore Géricault, cu tabloul său de mari dimensiuni, „Pluta Meduzei”, inspirat de un fapt real, la care a lucrat timp de aproape nouă luni fără odihnă, a reuşit pe deplin să ne transmită, cu un admirabil talent, toată atmosfera de groază care domnea pe plută, viaţa omenească între speranţă şi disperare. „E mai mult decât un pictor, e un mit”, îl descrie cu admiraţie Octavian Paler pe Géricault, „un tânăr fermecător, cu ochi visători, orientali, cu un surâs cuceritor care, zic cei care l-au cunoscut, atrăgea imediat simpatia” şi care, din nefericire, a avut un destin tragic, „secerat de moarte la mai puţin de treizeci şi trei de ani, când încă studia, încă îşi croia un drum...” „Multă vreme cei care l-au cunoscut pe Géricault n-au putut vorbi despre el decât cu lacrimi în ochi.” Deşi tabloul tânărului artist, expus în 1819, a trezit la început multe controverse şi comentarii, cu caracter mai mult politic, decât artistic, „Pluta Meduzei” este, mai presus de orice, o revoluţie în pictură, iar în istorie intră valoarea artistică a tabloului şi nu interpretările politice, artistul fiind considerat întemeietorul romantismului în pictură. Mi-a plăcut mult cum ai realizat prezentarea, cum ai dezvoltat subiectul, iar întâlnirea cu scrierile lui Paler, pentru mine a fost o bucurie! Felicitări, Adrian, şi sincere mulţumiri! Cu stimă, Teodora Buiţă
La mulţi ani, dl. Ciprian! Mulţumesc pentru invitaţia făcută în istorica şi frumoasa capitală a Moldovei! Felicitări pentru lucrare! Transmite mult optimism şi bucurie! Eu vă doresc aşa să vă fie întregul an, frumos şi vesel, cu cei dragi alături! Cu stimă, Teodora Buiţă
Ce minunat ai început anul, Helmut, cu un pps frumos, vesel şi cu imagini de vis, ce transmit multă bucurie! Mulţumiri şi felicitări! Îţi doresc ca întregul an aşa să-l ai, plin de bucurii şi lumină, alături de cei dragi! Cu stimă, Teodora Buiţă
Da, mereu ne e dor de cineva, de ceva... Dorul este dovada unei părţi frumoase în fiecare om. „În dor, o persoană trăieşte valoarea eternă a persoanei iubite. Ea e departe, dar n-a încetat să existe cu totul.”, spune Pr. Dumitru Stăniloae. Angi dragă, ai ales imagini atât de frumoase, de sugestive, de emoţionante..., că orice cuvânt aş mai adăuga, îl găsesc în plus! Mie mi-au dat lacrimile... Felicitări şi mulţumiri! Cu drag, Teodora Buiţă
LA MULŢI ŞI FRUMOŞI ANI BINECUVÂNTAŢI, PLINI DE IUBIRE! Printre prietenii dragi, pe care mi i-a adus acest site, te numeri şi tu, dragă Angelica! Mulţumesc pentru urări şi gânduri bune! Tot ce mi-ai urat, doresc să ţi se întoarcă înmiit! Cu aleasă recunoştinţă îţi mulţumesc şi pentru că mi-ai fost alături şi în acest an, şi cu amabilitatea şi bunăvoinţa care te caracterizează, mi-ai vizualizat, notat şi comentat unele din lucrările mele! Draga mea, îţi doresc, ca anul care a plecat, să fi luat cu el toate nemulţumirile, durerile..., tot ce te-a supărat, iar cel ce a venit acum, să fie plin cu bucurii, să-ţi aducă, ţie şi celor dragi, doar ce e bun şi frumos, începând cu sănătatea şi iubirea, cu tot ce te face fericită!
LA MULŢI ANI, Helmut! Mulţumesc mult pentru aprecieri, pentru cuvintele frumoase lăsate aici! De asemenea, îţi mulţumesc încă o dată, din suflet, pentru amabilitatea şi bunăvoinţa cu care mi-ai fost alături, vizualizând, notând şi comentând toate lucrările mele, de-a lungul întregului an, care tocmai ne-a părăsit, luând cu el o părticică din fiinţa noastră! Şi fiindcă am păşit acum într-unul nou, cu noi speranţe, eu îţi doresc să fie unul bun, să îţi dea sănătate şi putere să ţi le împlineşti pe toate! Să te însoţească bucuria, iubirea, bunătatea şi optimismul, să colecţionezi multe vise împlinite şi mii de clipe fericite, alături de doamna Edda şi toţi cei dragi!